Meciul jucat în faţa unei săli arhipline a fost tranşat pe final de sibienii care au câştigat cu 73-70 în faţa liderului, Mobitelco.
VEZI AICI GALERIE FOTO DIN TIMPUL PARTIDEI CSU SIBIU - U MOBITELCO CLUJ NAPOCA
Partida disputată vineri seară în Sala Transilvania din Sibiu şi-a respectat blazonul ca fiind cel mai frumos derby al campionatului naţional de baschet masculin. Porniţi din prisma de favoriţi, oaspeţii de la Cluj rămân deocamdată fără succes în faţa Sibiului în actuala ediţie de campionat. Sibiul a început în forţă partida şi la finele primelor 10 minute a avut un avantaj de 12 puncte pe tabelă, scor 23-11. Gazdele au jucat aproape perfect în sfertul doi. Sibienii s-au apărat excelent sub panou, iar Brown şi Smith au marcat coş după coş, diferenţa mărindu-se până la pauza mare la 15 puncte, scor 42-17, pentru echipa din Sibiu.
Clujul a revenit mai proaspăt de la vestiare şi a reuşit un sfert trei de vis pentru fanii săi. Oaspeţii au întors meciul şi au condus pe tabelă cu 10 minute înainte de final cu scorul de 54-56. Finalul de meci a fost de infarct. Ambele echipe au trecut pe rând la conducere pe tabelă, dar Sibiul a fost mai lucid în joc în ultimul minut şi s-a impus meritat până la urmă cu 73-70.
CSU Sibiu:
Smith 18, Johnson 11, Brown 20, Herndon 12, Miskovic 8, Haiduc 4.
Mobitelco Cluj:
Medvedj 23, Cuic 12, Chetreanu 18, Krstanovic 2, Silvășan 14, Dikes 1.
Antrenorul sibienilor fericit pentru victorie
Tehnicianul Darnell Clavon a mărturisit la finele partidei că a avut destule emoţii în privinţa deznodământului partidei cu Clujul. „După pauză jucătorii mei şi-au lăsat creierul la vestiar. Am avut mare noroc că l-au recuperat pe final. Brown şi-a făcut un cadou frumos prin jocul prestat” a spus Clavon.