Numele proprii sunt considerate a fi o importantă resursă terminologică. Descoperiri, teorii, invenţii; în medicină: semne, sindroame, boli poartă patronimul personalităţilor ştiinţifice (în general) care le-au realizat, observat, descris primele, nume, în general, atribuite de urmaşi ca recunoaştere a ideii originale, inteligenţei creatoare, activităţii înaintaşilor. De la aceste nume proprii, au derivat uneori adjective, verbe ori s-au creat sintagme. Eponim, -ă, eponimi, -e, s.m., adj. sunt cuvinte de origine greacă, dar care au intrat în română ca termeni preluaţi din franceză (eponimos – gr.; éponyme – fr.), semnificând pe cel care dă numele său unui lucru (Larousse). Se citează astfel, exemplificator, zeiţa Atena ca eponim al oraşului Atena. Dar şi substantive iniţial proprii, care au devenit termeni comuni, desemnând clase de obiecte: atlas, algoritm, badminton, barem, cadran, macadam, Watt. (...)

În lucrarea Dorinei Criş, de la Universitatea „Tibiscus� Publicitate � Timişoara („O importantă resursă terminologică – numele proprii“), este semnalată „o problemă interesantă, care, cel puţin deocamdată, nu pare să fi fost soluţionată în mod satisfăcător. În terminologia lingvistică eponim este folosit cu trei înţelesuri: în primul rând cel indicat de definiţia oferită de dicţionare. (…) Toată această, poate, fastidioasă introducere pentru cititorul neiubitor de „filologicale“ ori pentru cel aflat mereu în criză de timp are ca scop anunţarea apariţiei unui DICŢIONAR RADIOLOGIC DE EPONIME ALE SPECIALITĂŢILOR MEDICALE, avându-l ca autor pe dl prof. dr. Mihai-Romeo Găleşanu (n. la Braşov, în 1932), până în 2000, şeful Clinicii de Radiologie-Oncologie a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi, cercetător în domeniile radiodiagnosticului, radioterapiei oncologice, radiobiologiei şi informaticii medicale, laureat al premiului „Daniel Danielopolu“ al Academiei Române