Tocmai cînd eram, ca de multe ori, în căutare (citeşte: pană) de subiect pentru numărul din 17 martie, zi mare nu pentru că irlandezii îl serbează pe Sfîntul Patrick, ci pentru că noi, românii, ar trebui să-l serbăm pe Sfîntul Urmuz, născut în astă zi a anului 1883 (sau, în calendarul patafizic al lui Alfred Jarry, în ziua de Lavement a lunii Pédale), pe cînd îmi căutam, aşadar, subiect, nu cu foaia, ci cu ecranul alb în faţă, deschid un browser, să-mi mai schimb gîndurile, şi daupe Hotnews, poate găsesc ceva, vreo inspiraţiune (eu, care nu-s poet, n-am întotdeauna inspiraţiuni). Era joi seară, pe la ora 21. Oră fatală pentru mine. Şi ce să vezi? Îmi sare-n ochi o poză a dragului nostru preşedinte cu potcap şi togă. Hopa!, îmi zic, cum sigur nu s-a călugărit, l-au făcut honoris causa pe undeva. Nici pomeneală. Ca de obicei, în presa noastră, care nu ştie de ce moare, poza nu era chiar legată de articol. Din text am aflat că iubitul preşedinte abia a fost acceptat ca membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, festivitatea urmînd să aibă loc altcîndva. Bine, m-am liniştit, n-am ratat momentul care ar întări un pic cultul personalităţii pe care au început unii să i-l construiască preaiubitului preşedinte, construcţie deocamdată timidă, totuşi viguroasă, precum simpaticul domn Sever Voinescu, inventatorul luminosului concept „băsescianism“. Vineri, însă, ca într-un veritabil thriller ştiinţifico-onoristic, preşedinţia a dezminţit informaţia: preşedintele n-ar fi acceptat onorul. Perfect, sper ca, spre onoarea excelenţei sale, măcar pînă luni, cînd predau articolul, lucrurile să rămînă aşa. Dar, dacă tot am ajuns aici, ia să văd, îmi spun, în ce era să intre omul pe care l-am votat. Şi deschid pagina academiei în chestie (www.aos. ro/frame_principal.html). Nu reuşesc să aflu dacă structura asta are vreo legătură cu Academia (cea mare), în afar