Mă apropii de finalul liceului şi, după aproape 12 ani de şcoală, privind în urmă, mă întreb la ce mi-au folosit o sumedenie de materii la care a trebuit să învăţ.
Ei bine, e clar faptul că învăţământul din România a suferit în ultimul timp schimbări radicale, care din păcate nu s-au răsfrânt asupra domnilor miniştri, ci asupra unor tineri, şi aşa debusolaţi de vârsta pe care o au. De la grădiniţă la liceu, toţi sunt nişte cobai antrenaţi în diferite proiecte educaţionale ale diferitor miniştri. O generaţie nouă, un nou şir de modificări. Pe lângă aceste schimbări, mai mult sau mai puţin benefice, despre care elevii oricum nu sunt întrebati, şi ei au câteva lucruri de obiectat cu privire la sistemul educaţional din România.
S-a pus atât de mult accent pe schimbarea examenului de Capacitate, a Bacalaureatului, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să privească mai în profunzime. Să facă cel mai banal lucru posibil. Să citească un orar al unui licean, fie el la profil uman sau real. Va fi surprins să regăsească materii care nu au nicio legătură cu profilul ales în clasa a IX-a. Din moment ce elevul a decis să se axeze pe un anumit profil, care mai este rostul "îndopării" cu materii care oricum nu îi plac şi care de cele mai multe ori nici nu pot fi regăsite în categoria aceea numită "cultură generală''?
Cred că aceste cunoştinţe se formează în gimnaziu, liceul având doar rolul să îl perfecţioneze pe tânăr în anumite domenii pe care le agreează în mod special.
Unele dintre aceste materii sunt predate într-un mod exagerat, de pe nişte manuale stufoase, care conţin informaţii multe şi foarte frecvent nefolositoare, încât elevul părăseşte sala de clasă după 50 de minute "îmbuibat" cu o serie de informaţii pe care oricum le va uita în câteva zile.
În plus, pentru elevii de clasa a XII-a, timpul este o noţiune extrem de importantă, întrucât ei au f