Cartea este povestea a două femei, una din prezent, alta din trecut. Ele se întâlnesc în mod miraculos în dimensiunea spirituală a unui Paris artistic, care face posibilă anihilarea distanţei temporale dintre ele. Zamia este poetă şi soţie de diplomat, membră a delegaţiei cubaneze UNESCO la Paris, la sfârşitul anilor '80. Remedios Varo este o celebră pictoriţă catalană care a frecventat grupul suprarealist parizian la sfârşitul anilor '30. Descoperind întâmplător una dintre picturile artistei suprarealiste, Zamia are revelaţia afinităţii care le leagă, întemeiată pe aceeaşi dorinţă de eliberare spirituală, informează un comunicat remis Mediafax.
Cu "Vânătoarea de stele", Zoé Valdés introduce cititorul în atmosfera artistică a mişcării suprarealiste din secolul trecut, evocând figuri cunoscute ca André Breton, Victor Brauner, Benjamin Péret, Salvador Dali, Diego Rivera, Frida Khalo, dar şi în suprarealismul regimului lui Fidel Castro, ale cărui servicii de securitate atentează la libertatea individului prin practicile lor de intimidare şi persecuţie.
Zoé Valdés s-a născut în 1959 la Havana, oraş în care a studiat filologia şi pe care l-a părăsit la jumătatea anilor nouăzeci. În 1993 i-a fost publicat în Franţa şi în Cuba primul roman, "Sânge albastru". În 1995, "Fiica ambasadorului" a obţinut premiul pentru roman scurt "Juan March Cencillo", din Mallorca. Acestei opere i-au urmat "Nimicul cotidian" (Literatur Preis din Frankfurt), "Mania îngerilor", "Ţi-am dat viaţa întreagă", "Cafeneaua nostalgiei", "Dragă primule logodnic", "Piciorul tatăui meu", "Miracol în Miami", "Lupoaicele mării" (Premiul Fernando Lara), "Dansând cu viaţa" şi "Eternitatea clipei", roman publicat în limba română de Editura Trei (recompensat în Spania cu Premiul Ciudad de Torrevieja).
Zoé Valdés este cavaler al Legiunii de Onoare a Artelor şi Literelor din Fr