Aproape 300 de oameni s-au adunat ieri în centrul oraşului, unde au protestat din cauza salariilor mici. Reprezentanţii bugetarilor i-au înmânat prefectului de Caraş-Severin o scrisoare deschisă în care şi-au declarat nemulţumirea.
Sindicaliştii care au ieşit ieri în centrul oraşului să îşi exprime nemulţumirea au adus frecvent în discuţie manifestaţiile care au avut loc în perioada 2000-2002, atunci când cei 4.000 de angajaţi ai Combinatului Siderurgic Reşiţa şi-au adus revolta în stradă, aduşi la disperare de privatizarea dezastruoasă a uzinei în care lucrau şi care fusese preluată de o firmă americană.
Acum, bugetarii au ajuns la aceleaşi supărări: disponibilizări şi salarii mici. Nu degeaba, în faţa Prefecturii Caraş-Severin, s-au adunat aproape 300 de oameni. „Este o mare nesimţire ceea ce se întâmplă la ora actuală cu salariile angajaţilor din sistemul bugetar”, a spus Marian Apostol, preşedintele Cartel Alfa Caraş-Severin.
Ceseriştii îi susţin
Deşi nu lucrează în sistemul bugetar, membrii sindicatului „Vatra”, din fostul Combinat Siderurgic, au ieşit în stradă să îi sprijine pe colegii lor de confederaţie.
„Nu am mai văzut atâţia oameni în centru, de la protestele pe care le-am organizat noi, atunci când am blocat drumuri şi ne-am bătut cu jandarmii. Este posibil să se ajungă şi la aşa ceva în perioada următoare, dacă lucrurile nu se îndreaptă”, a avertizat liderul sindicatului „Vatra” din actualul TMK, Iancu Muhu. Şi dascălii sunt supăraţi, iar pe lângă protestul de ieri, aceştia sunt hotărâţi ca, de luni, să nu mai treacă nicio notă în catalog.
„Am colegi care au primit chiar şi cu 400 de lei mai puţin la salariu. Luăm în calcul declanşarea grevei generale şi boicotarea examenelor”, subliniază nemulţumită vicepreşedintele FEN la nivel naţional, reşiţeanca Mariana Zvarici.
Până şi prefectul este nemulţumit @N_P