La primul concurs de gramatică organizat la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, organizatorii au fost asaltaţi de un număr mare de paticipanţi.
La unul dintre cele mai renumite colegii vâlcene, Mircea cel Bătrân, în această dimineaţă a fost animaţie ca într-un stup de albine. Aproape 900 de elevi de gimnaziu din judeţele Vâlcea, Timiş, Argeş, Gorj, Baia Mare, Olt şi Maramureş au venit cu gândul să-şi etaleze cunoştiinţele la concursul interjudeţean de gramatică, intitulat sugestiv: „Cu textul literar la grămătic".
În clase, in aşteptarea subiectelor
Colegiul Mircea cel Batrân din Râmnicu Vâlcea
Concurs unic în ţară
Concursul este unic în ţară şi a fost la prima ediţie. Copiii şi-au găsit clasele de concurs, se încurajau între ei, aceia care veneau din acelaşi oraş sau şcoală şi emoţiile, inerente oricărei întreceri, se puteau citi pe feţele lor. „Am venit din Timişoara şi după concurs vom vedea cine va câştiga competiţia. Importantă este şi participarea, mai ales că până acum eu nu ştiu să se mai fi organizat un concurs de gramatică de aşa anvergură", a spus Mihaela Chiş, elevă în clasa a V-a. În timpul competiţiei care a durat două ore, larma de pe holuri a fost preluată de tăcerea adâncă din sălile de clasă. Câştigătorii vor fi răsplătiţi cu medalii şi cupe, premierea urmând să aibă loc azi, la ora 17.00, în sala de festivităţi a Colegiului Mircea cel Bătrân. Ca urmare numărului neaşteptat de mare de participanţi, se doreşte ca de anul viitor manifestarea să fie transformată în competiţie naţională.
Copiii din mai multe judeţe au venit sa se intreaca la primul concurs de gramatica organizat la Colegiul Mircea cel Bătrân.