* cu o singură excepţie, copiii daţi dispăruţi anul trecut au plecat voluntar de la domiciliu, majoritatea fiind adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani * făcând asta, multe dintre ele riscă să devină victime ale traficanţilor de carne vie
* fetele pleacă de acasă în urma unor conflicte avute cu familia, datorate fie situaţiei şcolare, ori unor prieteni neagreaţi de familie * în ceea ce-i priveşte pe băieţi, aceştia au tendinţa de vagabondaj * poliţiştii spun că atitudinea lor poartă amprenta lipsei de educaţie şi comunicare cu părinţii
Minorele care fug de acasă o fac deoarece părinţii nu le acceptă prietenii, în timp ce băieţii au tendinţa de vagabondaj. Aceasta este concluzia unui studiu a cazurilor de dispariţii înregistrate anul trecut, realizat de Compartimentul Analiză şi Prevenirea Criminalităţii. Deşi majoritatea dispariţiilor au fost plecări voluntare de acasă, poliţiştii avertizează că până la a deveni victime ale traficanţilor de fiinţe umane nu este decât un pas. Oricum, dispariţia unui copil presupune o abordare complexă, în fiecare caz fiind luată în considerare întreaga paletă de pericole la care acesta ar putea fi expus: de la rătăcire pentru a găsi drumul spre casă sau accident, până la răpire, sechestrare sau ucidere. De aceea, aceste reclamaţii sunt tratate distinct în funcţie de împrejurările particulare ale cazurilor. Din start, anchetatorii stau de vorbă cu familia şi apoi îl dau pe dispărut în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.
În 2009, poliţiştii din cadrul Compartimentului Urmăriri au instrumentat 85 de sesizări privind dispariţia a 78 de minori, şase dintre aceştia punându-i de mai multe ori în alertă pe oamenii legii. Raportat la vârsta tinerilor se observă că aproape o treime dintre ei au între 10 şi 14 ani, restul având peste 15 ani. În evidenţele poliţiei există însă şi 8 cazuri nerezolvate. Cel mai
