Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Voicu, saracul parlamentar

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 20 martie 2010 ·

Senatorul PSD Cătălin Voicu este unul dintre cei mai săraci parlamentari, conform declaraţiei sale de avere publicată pe site-ul Senatului, citată de Antena3.ro.

Asta în ciuda faptului că, potrivit stenogramelor publicate în ultimul timp, senatorul ar fi dispus de sume impresionante de bani. Potrivit declaraţiei de avere, Voicu locuieşte cu părinţii, într-un imobil din Capitală, iar singura sa sursă de venit este salariul de senator.

În declaratia de avere depusă de senatorul Cătălin Voicu pe 14 mai 2009, sunt trecute două autoturisme străine, fabricate în 2006 şi 1996. În declaraţie mai figurează un teren agricol de 4,9 hectare, în judeţul Giurgiu, al cărui titular este soţia sa.

Cătălin Voicu nu deţine nicio casă şi locuieşte împreună cu părinţii săi, într-un imobil din Capitală.

În anul fiscal anterior, Voicu a câstigat 52.800 de lei, din salariul de senator, iar sotia sa 11.000 de lei, ca angajat permanent la Ministerul Apărării Naţionale.

Senatorul nu deţine conturi şi nu are credite sau sume de bani luate cu împrumut. Însă procurorii anticorupţie susţin că Voicu ar fi primit 260.000 euro şi 119.000 lei de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Banii care nu figurează nicăieri ar fi fost primiţi în urma promisiunilor senatorului că va interveni pe lângă judecători, pentru a-i favoriza pe cei doi în procesele civile şi penale în care erau implicaţi.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Catalin Macovei, a declarat într-un interviu că averea senatorului PSD se afla în atenţia inspectorilor de integritate. Senatorul PSD Cătălin Voicu este unul dintre cei mai săraci parlamentari, conform declaraţiei sale de avere publicată pe site-ul Senatului, citată de Antena3.ro.

Asta în ciuda faptului că, potrivit stenogramelor publicate în ultimul timp, senatorul ar fi dispus de sume impresionante de b

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 55 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 40 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 29 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 21 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 36 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 44 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°