Pentru cei ce nu au văzut filmul: Jude Law e Alfie, şi e un curvar. Şi ar fi putut fi fascinant. Dacă…
Nu ştiu prea multe despre Bill Naughton, scenaristul filmului “Alfie”, dar, judecând după modul în care i-a scris partitura protagonistului, presupun că a fost un poponaut “in-the-closet” care a fost tras pe sfoară de un fluşturatic. Şi-atunci, şi-a zis, ca Tudor Chirilă: “am să mă-ntorc bărbat”. Şi în loc să-i zică “vedea-te-aş mort în moduri neortodoxe, şi greu de identificat”, a scris, plin de năduf, un scenariu-teză despre cum ăştia care zburăm din pom în pom suntem nişte frustraţi chinuiţi de regrete, care suferim pentru toţi cei pe care-i delectăm trupeşte şi abuzăm sufleteşte, şi undeva în locul umbros unde am avut inima odată ne-am dori priponiţi de gard, dar nu ne punem laţul de gât din laşitate.
Aici, nenea Naughton a dat cu oiştea-n gard. Nu ajunge să ai boală pe un curvar, pentru a-l şi descrie realist. Ci trebuie să te şi plimbi, fără preconcepţii, în pantofii lui. Câteva exemple: Un curvar precaut nu aruncă NICIODATĂ lenjeria intimă a altei curve la coşul de gunoi al oficialei. Sau dacă o face, e semn că i se fâlfâie glorios de relaţie. Iar femeile nu stau să cotrobăie în sacul de gunoi, în drum spre container, aşa cum fac gheii paranoici ca autorul acestui scenariu. Abia aşteaptă să se descotorosească de el.
Un curvar nu îşi ia niciodată în casă pe una atât de dementă precum e blonda drogată pe care o agaţă Jude Law de Crăciun. Mie nici prin minte nu mi-ar trece să îmi apropii de motan şi computer o persoană pe care o suspectez de o doagă lipsă, oricât de mult m-ar atrage sexual. Nu de alta, dar sex există şi în altă parte, pe când fişierele mele şi relaţia cu motanul sunt sacre.
Şi nu în ultimul rând: un curvar singuratic şi ambiţios nu visează la cum ar fi viaţa lui legată de a altcuiva. Dimpotrivă. Se lăfăie în bucuri
