Străzile înguste şi numărul din ce în ce mai mare de autoturisme din municipiu fac traficul din ce în ce mai dificil. Autorităţile locale şi poliţia rutieră au decis o strategie de închidere a unor sensuri de circulaţie, pentru a evita ambuteiajele.
Majoritatea străzilor din municipiul Buzău au o singură bandă pe sens iar de cele mai multe ori acestea sunt ocupate cu autoturisme parcate de o parte şi de cealaltă.
„Sunt foarte multe străzi pe care nu poate circula decât o maşină şi trebuie să aştepţi să treacă cel din faţa ta, dacă nu te lasă el pe tine. Este riscant când intri pe aceste străduţe cu maşini parcate pentru că nu ai vizibilitate şi poţi să îi ieşi unuia în cale”, ne-a spus Adrian Radu, taximetrist.
Primele străzi transformate în sens unic au fost Patriei şi Colonel Buzoianu, căi paralele, care fac legătura între bulevardul Unirii şi Spiru Haret, respectiv bulevardul Nicolae Bălcescu.
Potrivit poliţiştilor de la Serviciul Rutier, traficul în această zonă s-a fluidizat iar de doi ani de când s-au făcut modificări în configuraţia rutieră nu au mai fost blocaje.
Independenţei, doar înainte
Ultima şedinţă a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică s-a soldat cu decizii privind transformarea unor segmente de drum în sensuri unice.
Şoferii au fost luaţi deja prin surprindere de câteva indicatoare care restricţionau circulaţia pe strada Independenţei. Este interzisă circulaţia maşinilor dinspre intersecţia cu strada Patriei, spre cea cu Colonel Ion Buzoianu.
Astfel, pe acest tronson, se circulă numai dinspre Piaţa Centrală iar pentru ocolirea acestei zone în sens invers, şoferii trebuie să parcurgă o rută paralelă, pe strada Corbului şi Pompiliu Ştefu.
„Aici, maşinile nu mai aveau loc să treacă, deoarece se parca şi pe o parte şi pe cealaltă. Este o zonă foarte t