Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A vrut să-i salveze viaţa, nu piciorul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 martie 2010 ·

Radu Minuilescu, medicul acuzat de malpraxis de părinţii fotbalistului căruia i s-a amputat piciorul spune că e nevinovat. Pe de altă parte, mama lui Cosmin Toma îi blesteamă pe medici şi spune că numai ei sunt vinovaţi de faptul că acum, copilul ei e infirm.

„Mă consider nevinovat!”. Aşa şi-a început declaraţia Radu Minulescu, medicul acuzat de părinţii fotbalistului care a rămas fără un picior, că nu s-a ocupat de el cum trebuie, atunci când a fost adus la spital. Doctorul a ales, pentru prima dată de la declanşarea acestui scandal, să vorbească cu presa.

Adolescentul a fost la un pas de moarte

Radu Minulescu a declarat pentru “Adevărul de Seară” că starea de sănătate a băiatului a devenit atât de gravă, încât, la un moment dat, s-a pus problema salvării vieţii, nu a piciorului. “Nici nu era obligatoriu să-i operez oasele, am zis să ne îndreptăm atenţia asupra ţesuturilor din jur. Ghinionul copilului a fost că s-a ales cu o cangrenă gazoasă. Apărând acea cangrenă, s-a pus problema salvării vieţii, nu a piciorului.”, a declarat doctorul Minulescu.

Acesta mai spune că oriunde ar fi fost tratat pacientul, povestea ar fi fost aceeaşi. „Piciorul copilului a fost zdrobit între maşină şi un zid, care s-a şi dărâmat, în urma impactului. I s-au zdrobit muşchi, carne, oase, asta nu interesează pe nimeni, decât că i s-a tăiat piciorul”, a adăugat medicul.

“Mânca-i-ar pământul pe toţi medicii de aici”

Mama băiatului nici nu vrea să audă de aşa ceva. Susţine sus şi tare că dacă tânărul ar fi fost tratatat ca la carte, nu ar fi rămas fără picior. “Mă rog lui Dumnezeu să îi dea şi lui ce mi-a făcut el mie. Mai avea puţin şi făcea viermi, în aşa hal a fost adus la Bucureşti. Mânca-i-ar pământul pe toţi medicii de aici. Incompetenţa acestui doctor a dus la un dezastru”, spune revoltată Ana Toma.

Doctorul Minulescu se simte calom

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 43 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°