Doi foşti ofiţeri de marină îşi amintesc cu nostalgie de vremea când navigau pe vase sub pavilion românesc. Amintirile noastre despre „vaporeni“ sunt legate de carpete şi ţigări fine, pe când amintirile lor sunt pline de furtuni şi de „închisori“ plutitoare.

Gheorghe Topîrceanu a lucrat timp de patru ani pe pescadoare. A început să navige prin anii ’70, după ce a terminat Institutul de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa.

„Era puşcărie curată“, îşi aminteşte fostul ofiţer mecanic de perioada petrecută pe pescadoarele Constanţa, Delta Dunării şi Trotuş. „Mâncam doar carne congelată şi peşte congelat. Noroc că îmi plăcea peştele. Intram la două - trei luni în port“, îşi aminteşte el. Primea un dolar şi jumătate pe zi. Într-o lună câştiga doar 45 de dolari. „Toţi marinarii din alte flote râdeau de noi. Acum, marinarii câştigă foarte bine“, spune el cu regret.

La pescuit în nord

Halifax, Boston, nordul Canadei sunt doar câteva zone unde îşi însoţea echipajul la pescuit de merluciu, sardină şi ton. „Odată, când eram în nordul Canadei, îngheţase apa la prova. Am încălzit apă şi am aruncat-o peste bord, altfel, nava era în pericol şi ne puteam scufunda“, rememorează el. Amintirile sunt mai calde în Africa, în zona Rio de Janeiro, unde şi voiajele erau de aproximativ 45 de zile. În plasele pescăreşti prindeau foci şi lei de mare.

„Proptea“ la ambarcare

Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, se poate mândri că a navigat pe Biruinţa, care, prin anii ’80 era „cea mai avansată navă din punct de vedere al tehnicii“. A nimerit pe tancul petrolier al cărui comandant era Traian Băsescu dintr-o întâmplare, după ce anterior îşi făcuse ucenicia pe cargouri. A terminat facultatea în 1983 cu o medie mare, de 8.98, care i-ar fi permis să primească repartizarea pe o navă bună. Însă, spune el, nu a avut nicio „proptea“ şi astfe