Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins recursul formulat de Ioan Neculaie împotriva unei decizii a Curţii de Apel Alba din aprilie 2009 care îi anula acestuia dreptul de proprietate asupra pachetului majoritar de acţiuni la societatea "Pro Roman". Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă şi irevocabilă.
Preşedintele Asociaţiei "Pro Braşov", Ioan Olaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şi-a făcut planurile pentru convocarea adunării generale a acţionarilor pentru a stabili conducerea administrativă a Pro Roman. "Şi el (Neculaie - n.r.) să se ducă unde e majoritar să administreze", a spus Olaru.
La rândul său, Neculaie consideră că nu a pierdut nimic şi că "Olaru se îmbată cu apă rece, dar o să-i treacă" şi, dacă vrea consiliu de administraţie, "poate să-l facă în parcare la Roman". "N-am pierdut nimic. Poate doar în visul lui Olaru. Iar ca să poată intra la Roman trebuie mai întâi să îmi plătească mie 450 de milioane de lei pentru investiţiile pe care le-am făcut eu aici în ultimii şase ani. El cel mult va intra în posesia celor 33.002 acţiuni, care acum reprezintă zero virgulă ceva. Oricum foarte puţin. În instanţă n-am câştigat nimic nici eu, nici el", a spus Neculaie, care e de părere că ar trebui aşteptată mai întâi motivarea sentinţei şi apoi sărbătorită victoria.
Conflictul dintre Neculaie şi Olaru a început în urmă cu şase ani, pentru cele 33.002 acţiuni, reprezentând 80 la sută din capitalul "Pro Roman", acţiuni pe care Neculaie le-a trecut pe numele său, la SC Pro Roman SA, în 2004, pe motiv că el a fost singurul care a depus capitalul necesar constituirii firmei care administrează uzina Roman.
În 2007, după ce Tribunalul Alba a decis să anuleze transferul dreptului de proprietate a celor 33.002 acţiuni către Ioan Neculaie, conflictul dintre cei doi s-a accentuat.
CITEŞTE CUM A PIERDUT NE