Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eugen Ţuncu joacă fotbal din pasiune, iar în tipul liber studiază să ajungă procuror

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Eugen iubeşte fotbalul şi crede în valorile românilor, iar tocmai din acest motiv nu ar părăsi niciodată ţara unde care s-a născut. Karate este primul sport pe care l-a practicat. Ulterior, s-a gândit că poate ajuta comuna Văliug şi a pus bazele echipei de fotbal din localitate.

PROFIL

Născut. 26.07.1992

Familie. Necăsătorit

Studii. Liceul Traian Lalescu, profil mate-info, intensiv engleză

Eugen Ţuncu iubeşte sportul de mic. Primul pe care a avut ocazia să îl şi practice este karate. Aşa a ajuns să se înscrie în grupa profesorului Zoltan Lipan.

„De karate m-am apucat la vârsta de şapte ani şi, treptat, am ajuns la centura albastră. În clasa a noua chiar am participat la Campionatul Naţional de Karate, care a avut loc la Reşiţa şi am luat locul al treilea, la kumite”, spune Eugen. Şcoala generală a absolvit-o în centru, la Şcoala Numărul 2, iar apoi a ales Liceul de Matematică-Fizică (LMF) „Traian Lalescu”. „Îmi plăcea mult matematica şi fizica în şcoala generală, iar engleza este o materie de care am fost fascinat întotdeauna. Aşa că, am găsit profilul ideal la LMF, unde am fost şi admis”, povesteşte tânărul.

Norocosul licean are bunicii în apropiere de Reşiţa, în localitatea Văliug. Weekendurile şi vacanţele petrecute acolo l-au îndemnat să se apuce de fotbal. „Jucam amical fotbal, cu prietenii mei şi, la un moment dat, ne-a venit ideea să înfiinţăm oficial o echipă de fotbal care să reprezinte comuna în Liga a V-a”, spune Eugen. În primul an, echipa a ieşit pe locul 13 în ligă, dar treptat a obţinut şi rezultate.

Cu sprijinul tânărului, a ajuns pe locul opt. „Jucând pentru Văliug, am fost remarcat de cei de la Fotbal Club Şcolar Reşiţa, care m-au luat la antrenamente alături de ei, în oraşul de pe Bârzava”, îşi aminteşte tânărul. Eugen joacă acolo de jumătate de an şi îi place foarte mult să îşi ocupe timpul libe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°