Marii sportivi au început să practice regulat dansul la 6-7 ani, aceasta ar fi vârsta optimă apreciată de specialişti. Cei care nu ajung la performaţe nu au însă ce regreta, iar dovada constă în faptul ca îşi întreţin pasiunea până la vârste apreciabile.

Copiii iubesc dansul pentru că nu-l percep ca pe un sport chinuitor. Se consumă foarte multă energie, dar muzica, ritmul, partenerul de sex opus şi anturajul de foarte bună calitate le dau senzaţia că totul e posibil.

Pe nesimţite, dansul le alimentează ambiţiile cu tact, îi învaţă să fie ordonaţi, le oferă o dezvoltare fizică optimă şi o sănătate de fier. Dansatorii sunt oameni foarte modeşti, indiferent de starea materială a familiilor din care fac parte.

Cuplurile stau împreună de la vârste mici, chiar atunci când partenerii sunt din oraşe diferite. Asta ajută ca şi părinţii să aibă relaţii foarte bune între ei. Altruismul, spiritul de echipă, echilibrul şi generozitatea sunt calităţi pe care dansul le şlefuieşte din plin.

În ciuda sacrificiilor făcute, tinerii au rezultate remarcabile la învăţătură, ştiind cum să îşi organizeze timpul. Renunţând de bunăvoie la „colţul blocului", ei urmează un program strict, sub supravegherea atentă a antrenorilor care sunt - în majoritate zdrobitoare - oameni realizaţi, bine poziţionaţi social.

Solidaritatea părinţilor, care alocă sume importante din bugetul comun, îi apropie pe copii de familie şi reprezintă o investiţie excelentă în devenirea acestora ca adulţi. Respectul reciproc şi grija pentru detalii fac din dansatori familişti convinşi. Fiind tot timpul înconjuraţi de oameni frumoşi, trăind într-o lume a eleganţei, toţi aceşti sportiv exersează şi dobândesc fidelitatea ca pe ceva firesc.

"Partenera mi-e ca o soră. Ne susţinem în tot ce facem şi ne completăm perfect. Doar împreună putem reuşi."

Rareş Cojoc

campion naţion