Ieri şi azi judeţul Vâlcea a fost luat la scotocit de 90 de poliţişti şi 40 de jandarmi, oamenii legii dând 161 de sancţiuni în valoare de 21.000 lei.
„Siguranţa", planul de acţiune care adună laolaltă poliţişti şi jandarmi câtă frunză şi iarbă, a făcut din nou „victime" printre aceia care încalcă legea. Echipa managerială a Inspectoratului Judeţean de Poliţie care a coordonat întreaga acţiune, a tras linie în această dimineaţă şi a adunat rezultatele muncii, scopul final fiind acela de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional. „Oamenii legii au constatat opt infracţiuni, dintre care şapte flagrante, opt oameni fiind prinşi săvârşind fapte de natură penală", ne-a spus cms. Simona Dumitrică, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
S-a răzbunat pe geamurile unui magazin
Dintre exemple putem aminti descoperirea unei arme de vânătoare fără a avea acest drept, la Ion P., din localitatea Scundu, sau a unei alte arme din categoria celor supuse autorizării, la Gheorghe M., din Râmnicu Vâlcea. Un tânăr de 23 de ani din Goleşti a fost „săltat" în timp ce încerca să fure un telefon mobil dintr-un autoturism parcat pe strada Constantin Brâncoveanu, din Râmnicu Vâlcea. În colonia Nuci , un bărbat din Ticuşu, Braşov, s-a supărat nevoie mare şi a distrus mai multe geamuri ale unui magazin. Hoţi de lemne, şoferi băuţi la volan, cu toţii şi-au găsit „naşii" şi au primit „după faptă şi răsplată".