Zece familii de rromi trăiesc după modelul nomad în apropiere de zona Unirii din Bucureşti. Teritoriul ocupat de locatarii sezonieri se află la câteva sute de metri distanţă de luxosul cartier Asmita Gardens, iar proprietarii noilor case au cea mai deprimantă privelişte.
Tabăra nomazilor se află în centrul Bucureştiului de câţiva ani buni. O parte din terenurile ocupate de aceştia sunt proprietate privată sau în curs de revendicare, iar Primăria Sectorului 4 cunoaşte situaţia zonei cuprinse între mallul SunPlaza şi cartierul Asmita Gardens. Numai anul trecut i-au evacuat de trei ori. CITEŞTE AICI despre satul de ţigani aflat la câţiva kilometri de Timişoara în care femeile sunt bătute, iar incestul este la el acasă
Mai citeşte şi:
FOTOGALERIE Cartier rezidenţial de cocioabe
„Terenul unde se află majoritatea construcţiilor improvizate este în curs de revendicare, astfel încât avem dreptul să intervenim. De altfel, anul trecut 60 de oameni au fost ridicaţi de aici", a declarat pentru „Adevărul" Cristina Pop, purtător de cuvânt la Primăria Sectorului 4. Ea a adăugat că mulţi dintre nomazi au fost trimişi în localităţile din jurul Capitalei, unde îşi au domiciliul, dar „chiriaşii" s-au reîntors de fiecare dată.
Deşi trăiesc în mijlocul Bucureştiului, rromii îşi duc existenţa de zi cu zi mai rău decât la ţară. Nu sunt conectaţi la niciun fel de utilităţi: nu au apă curentă şi nici lumină.
Şi-au făcut fântână
Şi-au creat condiţii primare de existenţă: şi-au făcut o fântână în mijlocul „cătunului", de unde-şi iau apă cu găleata, au improvizat nişte sobe care pot „exploda" în orice moment. De bucătărie nu au nevoie. Mâncarea o gătesc la un ceaun în aer liber.
„Casele" sunt construite din plăci de lemn scoase din piese de mobilier vechi, bucăţi de carton şi celofan şi uşi culese, probabil, de pe la ghenele din oraş.