Atitudinea faţă de cumpărături este complet diferită în funcţie de sex, iar strategiile de marketing speculează asta din plin. Femeile cumpără în funcţie de buget, dar îşi bazează deciziile mai ales pe criterii emoţionale. Bărbatul ia din raft ce-i trebuie şi nu pleacă la cumpărături fără listă.
Ca în toate domeniile, şi la cumpărături se poartă războiul între sexe. Fără a fi o luptă pentru supremaţie, „cele două specii" dovedesc încă o dată că sunt radical diferite.
„Este diferenţa dintre «stilul gourmet» şi «stilul cantină». Bărbaţii cumpără pentru că trebuie, ca la cantină, iar femeile savurează experienţa. Cu puţin noroc, mâncarea poate fi bună în ambele cazuri, dar sentimentul este, cu siguranţă, diferit", explică Gabriel Pâslaru, specialist în comunicare, directorul agenţiei de relaţii publice Perfect Ltd.
El este de părere că, pentru bărbatul care trece prin „supliciul cumpărăturilor", satisfacţia vine de la viteză şi din precizia cu care reuşeşte să bifeze lista de achiziţii. Pentru femeie, „împlinirea vine din multitudinea posibilităţilor oferite de caleidoscopul numit magazin". Există, totuşi, un punct comun: „Şi femeile, şi bărbaţii cumpără sau ar cumpăra, dacă ar putea, branduri, şi nu doar produse", afirmă Mihaela Nicola, expert în comunicare, preşedinte al The Group.
Diferenţa este evenimentul în sine
Sociologul Alfred Bulai spune că diferenţa esenţială stă în eveniment, nu în acţiunea de a cumpăra. „Pentru bărbat, cumpărăturile nu sunt o mare satisfacţie, cu excepţia unor bunuri personale speciale care ţin de hobby sau de aparatură.
Femeile au o mai mare plăcere de a cumpăra bunuri diverse, dar actul în sine este altfel, iar raportarea la produs este un obiectiv în sine". Practic, femeile sunt mai sensibile la modă, care nu înseamnă doar vestimentaţie, iar această trăsătură le face mai atente la detalii. „Există un an