Ca jurnalist, am fost şi sunt una dintre ţintele celor care înjură pe internet.
Distinsul cărturar Andrei Pleşu meditează, într-o tabletă din „Adevărul", asupra textelor postate pe internet sub porecla de intervenţii pe forum. E vorba de acele bine-cunoscute mesaje plasate după un text online - articol, editorial, chiar şi ştire. Sub semnul unei ironii duios înţelegătoare, Andrei Pleşu dă curs uimirii faţă de conţinutul unor astfel de comentarii anonime şi producţii asumate de autori sub iscălitură.
Andrei Pleşu nu e singurul intelectual care ia poziţie - ca să mă exprim printr-un clişeu al limbajului de lemn publicistic - faţă de ceea ce scriu anonimii pe internet. Greşeala domniei sale, ca şi a altor distinşi cărturari, e luarea în serios a acestor mesaje, prin situarea lor în registrul prestaţiei intelectuale. Ca jurnalist, autor de producţii zilnice, am fost şi sunt una dintre ţintele celor care înjură pe internet. A fost o vreme când, înşelat de aparenţe, credeam că autorii acestor mesaje chiar ţin neapărat să-şi spună opinia despre textul tipărit de subsemnatul.
Mi-am dat seama însă că rare erau cazurile când autorul mesajului aruncase o privire textului pe care-l comenta. Cu puţine excepţii, anonimii mă înjurau indiferent de ceea ce scriam. E ceea ce se întâmplă cu toţi cei care au nenorocul de a le fi reproduse pe internet textele publicate în ziare şi reviste.
M-am convins astfel că aşa-zisele mesaje de pe internet ţin de deraierile personalităţii umane. Mai precis, fenomenului mai larg, întâlnit şi pe vremea când nu apăruse internetul, al scrisorilor anonime. De fenomen s-a preocupat, printre alţii, şi I.L. Caragiale.
În schiţa „Antologie", publicată în „Universul" din 10 aprilie 1909, Caragiale îi face cadou unui colecţionar de scrisori anonime o epistolă primită de el „zilele trecute", „în care o veche prietină (indiscutabil e
