Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE saluta aniversarea Zilei Internationale a Francofoniei

Publicat in Ziua Constanta, duminică 21 martie 2010 ·

România celebrează astăzi, 20 martie 2010, Ziua Internaţională a Francofoniei, alături de cele 70 de state şi guverne membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), sub deviza «La diversité au service de la paix ».

Totodată, anul acesta se împlinesc 40 de ani de la înfiinţarea Francofoniei instituţionale.

În context, MAE a demarat încă de la începutul lunii martie seria de manifestări culturale, artistice şi de diplomaţie publică, atât în ţară, cât şi în străinătate, prin intermediul misiunilor diplomatice.

Scopul acestor activităţi este de a reafirma identitatea francofonă a României şi de a face mai bine cunoscute, în relaţia cu statele partenere francofone, cultura şi civilizaţia românească.

Printre evenimentele pe care MAE le derulează în continuare prin intermediul misiunilor României în străinătate, menţionăm:

Ambasada României în Republica Franceză

Ambasada României la Paris va organiza astăzi, 20 martie, în cooperare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi Delegaţia Generală pentru Limba Franceză din cadrul Ministerului francez al Culturii şi Comunicării ceremonia înmânării premiilor în cadrul concursului Philippe-Senghor. Ceremonia va fi urmată de un spectacol oferit de laureaţi. La acest eveniment este aşteptat să participe academicianul Erik Orsenna.

Informaţii suplimentare:

Concursul Philippe-Senghor este dedicat copiilor de vârstă şcolară, scopul său fiind favorizarea dezvoltării imaginaţiei şi capacităţii de exprimare în limba franceză a tinerilor. Copiii trebuie să redacteze finalul unei povestiri al cărei prim paragraf aparţine unui scriitor francofon celebru. Scriitorii care au propus texte pentru Concursul Philippe-Senghor sunt: Erik Orsenna (2006), Fatou Diomé (Senegal, 2007), Amin Maalouf (2008), Michèle Rakotoson (Madagascar, 2009), Dany Lafe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 2 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Emmanuel Macron anunță că Franţa e „pregătită pentru o discuţie” privind avioane franceze cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, după modelul SUA

G4Media acum o ora
Franţa este „pregătită să deschidă” o discuţie privind desfăşurarea de avioane franceze înarmate cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, similar cu ceea ce fac americanii pentru a-şi împărtăşi umbrela atomică, a declarat marţi la TF1 preşedintele

Nicuşor Dan, despre perioada când a făcut stagiul militar: Am fost ultima promoţie care a făcut nouă luni. Era o perioadă în care România făcea economie, toată armata am tras 50 de cartuşe sau poate 30

G4Media acum 58 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, dar că pentru că România era în perioada în care s-au făcut economii la buget, a tras în total în perioada stagiului mil

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 13 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum o ora
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 6 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 3 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Cristian Pistol: Din data de 15 mai pot începe lucrările pentru construcţia unei noi secţiuni a A8 / Contract în valoare de 2,46 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, marţi seară, că, din 15 mai, pot începe lucrările pentru construcţia unei noi secţiuni a A8. Aceasta are peste 24 de kilometri lungime, contractul având valoarea de 2,46 miliarde lei (fără TVA).

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°