Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O firmă din China vrea să investească la Rovinari

Publicat in Romania Libera, duminică 21 martie 2010 ·

O delegaţie a celei mai mari companii de stat din China pentru furnizare de echipamente pentru industria energetică a venit, sâmbătă, la Târgu Jiu, discutând pe această temă cu reprezentanţi ai administraţiei locale.

Directorul de investiţii al CE Rovinari, Vasile Tudorescu, a reprezentat unitatea la întâlnirea respectivă, acesta menţionând corespondentului Mediafax că de aproximativ un an se poartă discuţii cu partenerii chinezi pentru a ajunge în această fază a negocierilor. Acesta a menţionat că şansele de realizare a investiţiei sunt foarte mari, chiar şi după ce CE Rovinari va fi inclusă în viitoarea companie energetică Electra.

"Indiferent de forma viitoare de organizare, chiar şi în cadrul Electra, complexul va demara procedurile pentru a înfiinţa cu chinezii o societate mixtă, care să se ocupe de realizarea noului grup energetic. Ei sunt dispuşi să asigure partea financiară şi, mai ales, echipamentele necesare, iar noi ne vom implica sub alte forme. Este ceva similar cu modul de construire a reactoarelor 3 şi 4 la Cernavodă", declară Tudorescu.

CE Rovinari a fost inclusă în noua companie energetică Electra alături de complexurile de la Craiova şi Turceni, precum şi de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Nuclearelectrica şi o parte din Hidroelectrica.

Potrivit site-ului CE Rovinari, construirea unui bloc energetic nou de 500 MW este cuprinsă în strategia de dezvoltare pentru perioada 2009 - 2010.

O delegaţie a celei mai mari companii de stat din China pentru furnizare de echipamente pentru industria energetică a venit, sâmbătă, la Târgu Jiu, discutând pe această temă cu reprezentanţi ai administraţiei locale.

Directorul de investiţii al CE Rovinari, Vasile Tudorescu, a reprezentat unitatea la întâlnirea respectivă, acesta menţionând corespondentului Mediafax că de aproximativ un an se poartă discuţii cu partenerii chin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, prima reacție după desecretizarea documentelor din CSAT: „O disperare masivă a sistemului/ Dreptatea lui Dumnezeu nu coincide cu dreptatea oamenilor”

HotNews acum 16 minute
Călin Georgescu, candidat independent la președinție, a afirmat că documentele desecretizate de către președintele Iohannis cu privire la modul în care i s-a promovat candidatura pe rețelele sociale, ar arăta că „sistemul” este în panică. Același lu

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 51 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

UPDATE-Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

News.ro acum 14 minute
Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, scrie presa franceză. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962, scrie

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Elena Lasconi, după desecretizarea datelor prezentate în CSAT privind campania lui Georgescu: Aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de a intra cu trupe pe teritoriul Ucrainei/ Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum

News.ro acum 33 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 3 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°