Camera Reprezentanţilor se va pronunţa asupra reformei sistemului sanitar propusă de preşedintele Barack Obama. Votul aleşilor americani i-ar putea permite liderului de la Casa Albă pomulgarea unei legi care este în lucru de circa un deceniu, informează AFP.
Proiectul de lege a atrecut deja de Senat, pe 24 decembrie. Dacă trece de votul din Camera Reprezentanţilor, textul va ajunge la Casa Albă şi va putea fi promulgat de preşedinte.
Tot în cadrul şedinţei de astăzi, reprezentanţii se vor pronunţa şi asupra unor amendamente aduse textului iniţial. Dacă aceste "corecţii" sunt adoptate, proiectul de lege se va reîntoarce la Senat, spre aprobare, pentru a ajunge ulterior la Casa Albă.
Preşedintele Barack Obama a susţinut ieri un discurs la Capitoliu şi a avut o ultimă pleadoarie în faţa reprezentanţilor. "Este timpul să să adoptăm reforma sănătăţii, pentru America, şi cred că o veţi face mâine", le-a spus el reprezentanţilor.
Liderul de la Casa Albă recunoaşte că un vot pe un astfel de proiect de lege se poate traduce şi într-o pierdere de voturi.
Reformă costisitoare
Reforma sistemului asigurărilor medicale propusă de Obama şi de democraţi va costa 940 de miliarde de dolari în zece ani, potrivit cifrelor biroului pentru buget al Congresului (CBO).
Reforma ar trebui, pe de altă parte, să reducă deficitul american cu 138 de miliarde de dolari pe o perioadă de zece ani (2010-2019), potrivit CBO. Ea va permite totodată accesul la o asigurare medicală pentru 32 de milioane de americani care în prezent nu beneficiază de acoperire a cheltuielilor în caz de boală.
Potrivit lui Steny Hoyer, şeful majorităţii democrate din Cameră, democraţii dispun de suficiente voturi pentru ca proiectul de lege să treacă de Cameră. Pentru ca textul să ajungă în final pe biroul şefului de la Casă Albă pentru promulgare, trebuie să întrunească