Aflată în vizorul celor mai importante cluburi din Europa, interul Cristina Neagu (21 de ani) ne-a dezvăluit că nu-şi doreşte să se transfere în viitorul apropiat în străinătate. După ce mai mulţi tehnicieni din Liga Campionilor au afirmat că şi-ar dori-o la echipele lor, „diamantul“ Oltchimului îi linişteşte pe suporterii vâlceni.
„Adevărul Sporturi": Veţi juca în semifinale cu Györ. Cât va conta faptul că vedeta lor, Anita Görbicz, este accidentată?
Cristina Neagu: Györ are mai multe jucătoare bune, nu doar una. Handbalul este oricum un sport de echipă şi un grup unit se poate descurca fără o piesă, indiferent de numele ei. Şansele sunt egale şi va trebui să muncim mult să ne atingem obiectivul.
În ultima perioadă, lumea se întrece în epitete legate de evoluţiile tale. Simţi că apasă vreo presiune asupra ta din acest motiv?
Asta e meseria mea, e lucrul pe care îl fac cel mai bine. Atât şi nimic mai mult. Îmi doresc ca la fiecare meci şi antrenament să dau totul. Nu îmi reuşeşte mereu, dar suntem oameni, mai şi greşim. De aceea nu pun singură presiune pe mine, pentru că nu am de ce...
Cât de important este pentru tine trofeul de cea mai bună handbalistă româncă din 2009?
Ca sportiv, atunci când ţi se aduc astfel de premii şi îţi dai seama că esti apreciat, e normal să te bucuri. E un lucru pentru care am tras din greu, dar acum contează doar să mă autodepăşesc şi în 2010.
Atât antrenorul lui Viborg, cât şi cel al lui Lada Togliati au spus că te-ar dori la echipele lor.
Mă onorează într-un fel. Nu e de ici-de colo să vină antrenori de la echipe importante să spună că sunt o jucătoare bună şi că m-ar dori. Eu vreau să rămân totuşi la Vâlcea şi, faptul că alţii mă laudă, nu înseamnă automat că mă voi şi transfera acolo.
Care ţi se pare cea mai bună jucătoare din lume la ora actuală? @N_