Valoarea medie de piaţă a parfumurilor descoperite în patru transporturi de produse de lux contrafăcute, coordonate de membrii reţelei destructurate la sfârşitul săptămânii trecute, se ridică la aproape 8 milioane de euro, reiese din motivarea deciziei prin care 12 membri ai reţelei au fost arestaţi, potrivit NewsIn.
Parfumurile aduse din ţările asiatice erau destinate statelor din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al DIICOT. În cursul anului 2009, Vedat Vurgun, cetăţean olandez de origine turcă, Kutlu Metin, cetăţean turc şi Mihai Lambadarie au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, specializat în introducerea în ţară de parfumuri de lux şi ţigări de contrabandă, prin folosirea la autoritatea vamală de documente nereale, ulterior bunurile fiind valorificate ilegal în ţară sau în străinătate, potrivit DIICOT.
La intrarea în ţară, mărfurile erau declarate în tranzit, formalităţile vamale fiind efectuate la un birou vamal de interior, unde erau prezentate documente ale unor societăţi comerciale tip „fantomă", care figurau ca beneficiari ai importurilor. Mărfurile erau apoi depozitate în spaţii puse la dispoziţie de către alţi membri ai grupării.
Tribunalul Bucureşti a emis, pe 19 martie, mandate de arestare pentru 12 dintre persoanele cercetate pentru contrabandă cu produse de lux, în timp ce un suspect va fi cercetat în libertate, iar altul are interdicţia de a părăsi ţara. Decizia instanţei poate fia tacată cu recurs.
Un motiv puternic pentru ca membrii reţelei să fie arestaţi a fost reprezentat de comportamentul acestora. Astfel, arată instanţa, "inculpaţii sunt foarte bine informaţi şi suspicioşi, utilizând în mod frecvent metode de contrafilaj şi autoverificare, beneficiin de informaţii şi sprijin inclusiv din partea unor funcţionari publici, schimbându-şi în mod frecvent telefoanele şi cartelele telefoa