Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro, sub semnul îndoielii

Publicat in Romania Libera, luni 22 martie 2010 ·

Mă număr printre cei care şi-au exprimat public şi în repetate rânduri convingerea că adoptarea monedei euro de către România are avantaje care depăşesc cu mult dezavantajele. Trecerea la euro presupune îndeplinirea unor criterii, definite în Tratatul de la Maastricht, care ar putea să pară constrângătoare pentru politicile economice naţionale: menţinerea unor deficite ale finanţelor publice mai mici de 3% din PIB, o da-torie publică ce nu trebuie să depăşească 60% din PIB, atingerea unui nivel al inflaţiei şi al dobânzilor comparabil cu al ţărilor europene cu cele mai bune performanţe în aceste domenii şi stabilitatea cursului de schimb pe termen mediu. Desigur, îndeplinirea acestor criterii presupune efort şi disciplină, însă, în ultimă instanţă, orice politică economică naţională responsabilă trebuie, cu sau fără criteriile de la Maastricht, să urmărească menţinerea unor echilibre macro-economice: cine îşi poate închipui că deficitele şi datoria publică pot fi mărite la nesfârşit şi cine mai bine decât noi cunoaşte efectele pernicioase ale inflaţiei cu care ne-am luptat timp de douăzeci de ani?

La încheierea unei conferinţe în care vorbisem şi despre adoptarea euro, un jurnalist m-a întrebat care ar fi totuşi avantajele adoptării euro pentru omul obişnuit, pentru „omul de pe stradă". Mi se întâmplă uneori să „nu fiu pe fază" şi în acest caz am vorbit ceva despre reducerea costurilor tranzacţiilor, formulare ce a concentrat discuţia pe costurile asociate schimbului valutar. Aceste costuri sunt, desigur, importante pentru toţi cei care sunt implicaţi în comerţul exterior sau care călătoresc în zona europeană. Dar pentru majoritatea populaţiei avantajul de departe cel mai important al trecerii la euro ar decurge din scăderea ratelor dobânzilor la credite. Întreprinderile ar putea să-şi finanţeze mai uşor proiectele de dezvoltare, iar gospodăriile ar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°