Cazul Voicu este un moment de cotitură pentru justiţia din România. Devoalarea reţelei de tip mafiot construită de senatorul PSD în jurul principalelor instituţii care se ocupă cu respectarea legii echivalează cu prăbuşirea FNI şi, ulterior, a Băncii Române de Scont. Aşa cum în urmă cu exact zece ani falimentul schemei piramidale pusa la cale de Vântu a marcat începutul unei schimbări definitive a regulilor jocului în domeniul financiar-bancar, prăbuşirea reţelei Voicu are toate şansele să dea semnalul unei epurări fără precedent a sistemului judiciar.

Timp de zece ani, România a fost sat fără câini. Până în anul 2000, cine vroia să dea lovitura avea două variante: ori se profila pe ţepe mărunte şi dese, ori înfiinţa un joc piramidal, un fond de investiţii sau o bancă. Cei care s-au specializat în varianta a doua au dat românilor Caritas-ul, Bancorex-ul, Banca Dacia Felix, Bankcoop şi multe alte inginerii cu o schemă simplă: se lua de la cei mulţi şi se dădea la cei puţini, dar bine aleşi. După ce s-au prăbuşit, lăsând sute de mii de oameni să-şi plângă în pumni, părea că statul nu va mai permite repetarea unor asemenea atentate financiare împotriva propriilor cetăţeni. A fost o iluzie deşartă. Nici unul dintre marii escroci care le-au pus la cale nu a ajuns în închisoare. Iar după Bancorex au urmat Banca Internaţională a Religiilor, Banca Populară Română, Banca Albina, şi, într-un final, Banca Română de Scont şi Banca pentru Investitii si Dezvoltare. După Caritas au urmat SAFI şi, apoteotic, Fondul Naţional de Investiţii.

Paralela cu afacerea Voicu nu este întâmplătoare. Cazuri precum Bancorex şi FNI nu ar fi fost posibile fără ca o mare parte din mecanismul justiţiei să fie complice la aceste fărădelegi. Şi a fost. Activ sau pasiv. Activi au fost poliţiştii, procurorii, judecătorii şi şefii serviciilor secrete care au primit sume imense de la Banc