MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
JANDARMERIA ROMÂNĂ
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN CONSTANŢA
„GENERAL DE BRIGADA TEODOR MECULESCU”
- RELAŢII PUBLICE -
Str. Mircea cel Bătrân Nr. 108 ; Tel. : 0241.618969, Fax : 0241.616153, www.jandarmeriaconstanta.ro
Nr.32
Constanţa, 22.03.2010
B U L E T I N I N F O R M A T I V
În zilele de 20-21 martie a.c., echipele de intervenţie din cadrul subunităţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au aplicat în zonele de competenţă 23 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală este de 3.100 lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în baza Legii nr. 61/ 1991, modificată, privind încălcarea normelor de convieţuire socială, tulburarea liniştii publice, provocarea şi participarea efectivă la scandal, pentru injurii, semne obscene.
Cel mai tare din... parcare
Duminică, 21 martie a.c., ora 0.30, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în apropierea unui supermarket din Năvodari a fost sesizat de un grup de trecători cu privire la faptul că un bărbat aflat în parcarea unităţii comerciale înjură şi ameninţă pe oricine se apropie de el. Ca urmare a sesizării, jandarmii l-au găsit în locul menţionat pe Marian M. de 33 de ani din Năvodari, care consuma băuturi alcoolice, rezemat de un autoturism parcat. Luat la întrebări, bărbatul a refuzat iniţial să se legitimeze, însă în cele din urmă a fost calmat. El a declarat ulterior că oricum nu mai avea de gând să stea în zonă, pentru că terminase băutura. A fost sancţionat cu 500 de lei.
Au împărţit, ca fraţii, câte o... amendă
Duminică, 21 martie a.c., ora 01.40, jandarmii aflaţi în zona centrală a oraşului Năvodari au intervenit pentru calmarea spiritelor mai multor persoane aflate în faţa unui local. După ce grupul de persoane a fost legitimat şi ca urmare a v