Ministerul Mediului si Padurilor intentioneaza ca în acest an sa angajeze contracte în valoare de 2,5 miliarde euro, finantate prin Programul Operational Sectorial (POS) “Mediu”, a declarat, ierii, ministrul de resort, Borbely Laszlo. “Cele 2,5 miliarde euro pe care dorim sa le angajam pâna la sfârsitul acestui an se vor adauga celorlalte de pâna acum astfel încât, la sfârsitul acestui an, vom avea proiecte majore pe mediu, în valoare totala de 3,8 miliarde euro”, a spus ministrul Mediului, citat de Agerpres. Acesta a aratat ca programele existente sunt, potrivit aprecierii specialistilor de la Comisia Europeana, “printre cele mai bine structurate din Uniunea Europeana”. Lansat la mijlocul anului 2007, POS “Mediu” a fost primul program operational din UE cu proiecte majore, de peste 25 milioane de euro, aprobate pentru perioada 2007-2013. POS Mediu are acum 16 proiecte majore aprobate de Comisia Europeana în valoare totala de 56,4 miliarde lei.
Ministerul Mediului si Padurilor intentioneaza ca în acest an sa angajeze contracte în valoare de 2,5 miliarde euro, finantate prin Programul Operational Sectorial (POS) “Mediu”, a declarat, ierii, ministrul de resort, Borbely Laszlo. “Cele 2,5 miliarde euro pe care dorim sa le angajam pâna la sfârsitul acestui an se vor adauga celorlalte de pâna acum astfel încât, la sfârsitul acestui an, vom avea proiecte majore pe mediu, în valoare totala de 3,8 miliarde euro”, a spus ministrul Mediului, citat de Agerpres. Acesta a aratat ca programele existente sunt, potrivit aprecierii specialistilor de la Comisia Europeana, “printre cele mai bine structurate din Uniunea Europeana”. Lansat la mijlocul anului 2007, POS “Mediu” a fost primul program operational din UE cu proiecte majore, de peste 25 milioane de euro, aprobate pentru perioada 2007-2013. POS Mediu are acum 16 proiecte majore aprobate de Comisia Europeana în valoare