66% dintre români afirmă că sunt nevoiţi să lucreze ore suplimentare, în timp ce 34% spun că nu trebuie să facă acest lucru. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, dintre persoanele care lucrează ore suplimentare, 55% lucrează atât în weekend, cât şi în timpul săptămânii, se arată într-un comunicat remis Ziare.com.
Cercetarea relevă faptul că absolvenţii de studii superioare tind să lucreze într-o măsură mai mare decât celelalte categorii în timpul săptămânii, în timp ce persoanele cu studii primare contribuie în mai mare măsură la procentul celor care lucrează mai degrabă în weekend suplimentar. Cele mai disponibile categorii pentru a lucra des şi foarte des peste program sunt persoanele de vârstă medie (36-50 de ani), angajaţii cu program flexibil şi cei care lucrează între 5 şi 7 ore în medie pe zi. Cei mai mulţi angajaţi (55%) stau peste program voluntar. Acest lucru este făcut în cea mai mare măsură de către moldoveni (66%) şi de către absolvenţii de studii superioare (75%).
Totodată, potrivit studiului, 29% dintre subiecţii intervievaţi declară că lucrează şi acasă pentru serviciu. Absolvenţii de studii superioare (49%), angajaţii din sectorul public (34%) şi cei care muncesc mai puţin de 8 ore (peste 50%) lucrează în cea mai mare măsură şi acasă. În acelaşi timp, 62% dintre români consideră că munca lor este solicitantă, iar 20% susţin că este foarte solicitantă. Aşa cum era de aşteptat, ponderea celor care îşi califică muncă drept foarte solicitantă creşte proporţional cu numărul de ore lucrate.
Dintre angajaţi, 87% consideră că a avea un loc de muncă este foarte important, iar 11% susţin că este important. Cu toate acestea, serviciul actual este considerat foarte important de doar 73% dintre ei, iar 24% îl consideră doar important. Sondajul a fost realizat în perioada 16-17 marti