În acest sens, Depozitarul Central a semnat un contract de colaborare cu Citibank România, care, la rândul ei, a încheiat un acord cu Poşta Română. Astfel, dividendele investitorilor vor fi virate în contul bancar sau le vor fi trimise la domiciliu, prin mandat poştal, informează Newsin.
Investitorii care nu deţin un cont bancar au la dispoziţie peste 3.000 de oficii operate de Poşta Română, atât din mediul urban, cât şi rural, prin intermediul cărora îşi pot ridica banii.
"Serviciul de distribuire a dividendelor are un caracter naţional, investitorii având la dispoziţie peste 3.000 de oficii operate de Compania Naţională Poşta Română, răspândite atât în mediul urban, cât şi în cel rural", spun reprezentanţii Depozitarului Central.
Totodată, instituţia a anunţat că va pune la dispoziţia investitorilor un call center, care va răspunde întrebărilor acestora privind noul serviciu de distribuire a dividendelor, dar şi privind activitatea Depozitarului.
Astfel, în funcţie de intenţia emitenţilor, Depozitarul va distribui din acest an dividendele aferente anului 2009, dar şi pe cele rămase nedistribuite din anii anteriori.
Până în prezent, distribuirea dividendelor emitenţilor de pe piaţa de capital din România se făcea prin diferite metode, care aduceau costuri ridicate investitorilor şi companiilor listate, din cauza lipsei unui sistem unitar.
"Astfel, dacă un investitor avea în portofoliu acţiuni ale mai multor companii, care, la rândul lor, alegeau o metodă diferită de distribuire a dividendelor, acesta trebuia să le colecteze de la fiecare emitenţ, prin modalitatea indicată. De foarte multe ori, acest lucru presupunea deplasarea investitorului în diferite locuri, cu implicaţii directe asupra creşterii timpului, precum şi a costului colectării dividendelor", explică reprezentanţii DC.
În acest sens, Depozitarul Central a semnat u