Senatorul PSD Cătălin Voicu s-a autosuspendat, duminică seară, din partid, a anunţat, luni, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie.
"Aseară (Cătălin Voicu - n.r.) a avut o discuţie cu secretarul cu organizarea şi a făcut toate diligenţele cu doamna Aura Vasile şi s-a autosuspendat singur. A cerut autosuspendarea din organizaţie", a precizat Vanghelie, potrivit Mediafax.
El a precizat că Voicu a făcut o solicitare privind autosuspendarea sa din PSD, de care s-a luat act.
"A cerut-o (suspendarea - n.r.) domnul Cătălin Voicu, aseară. A făcut toate demersurile cu doamna secretar cu organizarea. Nu trebuie aprobată, se ia act de ea. Dacă a cerut-o dânsul, se ia act. E un lucru firesc, până când se rezolvă problemele în instanţă", a adăugat Vanghelie.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Topliţa, că a cerut organizaţiei de Bucureşti să îl suspende din partid pe senatorul Cătălin Voicu, pe perioada cât este cercetat.
Ponta a afirmat că CSM trebuie să ancheteze cazul lui Voicu şi să ia măsurile de rigoare, afirmând că faptul că încă procesele se judecă la televizor este un semnal prost pentru justiţia din România şi denotă modul în care politicul influenţează justiţia românească.
"Dacă stenogramele sunt adevărate, eu mă despart total de acest mod de a gândi şi de face politică", a spus Ponta.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sesizeze Senatul în vederea încuviinţării arestării senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit Constituţiei, deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, r