În aceste zile s-a demarat programul Rabla pentru tractoare şi maşini agricole autopropulsate. Pe această cale, arădenii care au tractoare vechi pot merge să le predea la colectori autorizaţi.
În Arad, un număr de 17 producători şi distribuitori s-au înscris în Program, iar prima de casare are valoarea de 17.000 de lei, dar nu mai mult de 50 la sută din valoarea unui tractor nou, în cazul persoanelor fizice şi 40 la sută, în cazul persoanelor juridice.
“Bugetul programului pentru anul 2010 este de 100.000.000 lei. Beneficiarii acestui program sunt: proprietarul persoană fizică şi proprietarul persoană juridică. În categoria persoanelor juridice intră: unitatea administrativ-teritorială ,instituţia de învăţământ de stat sau privată, instituţia publică, centrală sau locală, înfiinţată conform legii; organizaţia neguvernamentală şi operatorul economic”, a declarat Ioan Carculea, șeful serviciu la Inspectoratul pentru Protecția Mediului Arad.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad vine în sprijinul beneficiarilor de tractoare vechi prin emiterea conform ghidului solicitantului a actelor necesare în vederea depunerii cererii de finanţare, acte care privesc autoritatea de mediu (notă de constatare; adeverinţă).
“Rugăm beneficiarii eligibili de a se adresa APM Arad din timp, pentru a fi în măsură a răspunde cu promptitudine solicitărilor pentru a nu fi puşi în imposibilitatea de a pierde sesiunile ca urmare a neobţinerii actelor necesare pentru depunerea cererii de finanţare”, a adăugat Ioan Carculea.