Cu scandalul în care este implicat zilele astea senatorul PSD Cătălin Voicu sunteţi deja toţi familiarizaţi. Nu vreau să intru şi eu în rândul celor care vor critica sistemul, sau care vor spune „Vai de capul nostru dacă ajungea ăsta ministrul Administraţiei şi Internelor!” Deşi toate acestea mi-au trecut prin minte când am citit câte ceva din stenogramele DNA.

Eu am altă problemă existenţială. Oare iar se face tam-tam degeaba? Iar ne vor hrăni cu informaţii despre mişelia unui om şi iar vom ajunge să ne minunăm de cât de corupţi sunt unii sau alţii şi toate acestea fără o finalitate concretă?

Credeţi că omul ăsta care-i ameninţă pe toţi şi care are toată lumea influentă (magistraţi, oameni de afaceri, politicieni) la picioare, va face vreo zi de puşcărie?

Citiţi şi voi discuţia de mai sus dacă veţi avea chef. E terifiantă, incredibilă. E de-a dreptul înfricoşătoare.

Oare care este scopul pentru care DNA face cu atâta uşurinţă publice stenogramele astea? Credeţi că se bazează pe faptul că odată stârnită presa pe tema asta şi odată scârbiţi oamenii, nu se poate să fie lăsat să scape nepedepsit? Numai că instrumentele pedepsei nu sunt nici la presă, nici la noi. Tot DNA-ul şi Parchetul vor trebui să instrumenteze cazul şi vor trebui să gestioneze probele de aşa natură încât avocaţii domnului Voicu să nu-l poată scăpa basma curată.

Până una alta, îl privesc pe domnul senator. E atât de senin. E atât de nepăsător. Eu şi când sunt fericită sunt mai îngrijorată. Oare ştie el ceva? Oare l-o fi sunat vreun procuror să-i spună să stea liniştit?

Cred că în oricare altă ţară civilizată, cu un sistem juridic bine pus la punct nici nu se punea problema să-mi pun astfel de întrebări. Un astfel de om, odată demascat, ar fi fost cu siguranţă judecat şi pedepsit. În România, nimic nu e sigur, poate scăpa fără nicio mustrare. Urmăreşte-ne pe Facebook şi