Editia a XXVII – a a Seminarului European în Etnomuzicologie, din 2012, va fi organizata în România, a decis presedintele European Seminar in Ethnomusicology (ESEM), dr. Dan Lundberg, în urma unei vizite efectuate ieri, la Târgu-Mures. Cancelarul Facultatii de Muzica din cadrul Universitatii de Arta Teatrala Târgu-Mures, conf. univ. dr. Lucian Rosca, a declarat, pentru Agerpres, ca decizia organizarii în România, la Târgu-Mures, a seminarului a avut la baza atât relatia sa personala cu presedintele ESEM, cât si performantele facultatii. “În fiecare an, ESEM se organizeaza într-un alt oras si într-o alta tara. Anul acesta va fi la Budapesta, anul viitor va fi în Scotia, iar în 2012 va fi în România, la Târgu-Mures. Este pentru prima oara când acest seminar va fi organizat în România. Timpul pare lung, însa, daca ne gândim ca este vorba de participarea a 60 pâna la 80 de cercetatori din Europa si SUA, nu prea este timp”, a aratat prof. Rosca.
Editia a XXVII – a a Seminarului European în Etnomuzicologie, din 2012, va fi organizata în România, a decis presedintele European Seminar in Ethnomusicology (ESEM), dr. Dan Lundberg, în urma unei vizite efectuate ieri, la Târgu-Mures. Cancelarul Facultatii de Muzica din cadrul Universitatii de Arta Teatrala Târgu-Mures, conf. univ. dr. Lucian Rosca, a declarat, pentru Agerpres, ca decizia organizarii în România, la Târgu-Mures, a seminarului a avut la baza atât relatia sa personala cu presedintele ESEM, cât si performantele facultatii. “În fiecare an, ESEM se organizeaza într-un alt oras si într-o alta tara. Anul acesta va fi la Budapesta, anul viitor va fi în Scotia, iar în 2012 va fi în România, la Târgu-Mures. Este pentru prima oara când acest seminar va fi organizat în România. Timpul pare lung, însa, daca ne gândim ca este vorba de participarea a 60 pâna la 80 de cercetatori din Europa si SUA, nu prea este timp”, a