Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoichiţă anunţă rivalele: "Nu renunţ la titlu!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 22 martie 2010 ·

Stoichiţă spune că toate criticile de după derbyul cu Dinamo au întărit trupa din Ghencea

Finalul partidei cu Gaz Metan a surprins un Mihai Stoichiţă vizibil afectat de atacurile la adresa sa de după înfrîngerea din derbyul cu Dinamo. "N-am venit la Steaua să mă cert cu nimeni, nici cu Gigi, nici cu galeria", a spus tehnicianul, care a adăugat: "Toate discuţiile din ultimele zile ne-au întărit".

Apoi a comentat prestaţia formaţiei sale: "Am dominat jocul cap-coadă, e treaba mea cum am reuşit să-i motivez pe băieţi după eşecul din derby. Doar d-aia sînt plătit!". Punctul care o desparte pe Steaua de liderul CFR îl face pe Stoichiţă să viseze la titlu: "Nu ştiu dacă vom fi pe primul loc pînă de Paşte, dar eu nu renunţ la ideea cîştigării campionatului, deşi nu mi-a impus-o nimeni".

Atmosfera din Ghencea l-a dezamăgit pe tehnician: "Am fost jignit tot meciul, dar eu mi-am făcut treaba şi le-am dat indicaţii jucătorilor. Am fost foarte calm, ştiam că va veni golul. Chiar le-am zis băieţilor în vestiar la pauză: «Staţi liniştiţi, veţi cîştiga mai uşor decît credeţi!»".

"Dacă n-a fost fault la faza primul gol, o să recunosc, la fel cum am făcut şi după golul marcat din ofsaid cu Alba Iulia"

Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua

"Ovidiu Petre a jucat cu o contractură, s-a sacrificat, dar nu l-am mai forţat şi în partea secundă pentru că am nevoie de el la meciul următor"

Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua

Stoichiţă spune că toate criticile de după derbyul cu Dinamo au întărit trupa din Ghencea

Finalul partidei cu Gaz Metan a surprins un Mihai Stoichiţă vizibil afectat de atacurile la adresa sa de după înfrîngerea din derbyul cu Dinamo. "N-am venit la Steaua să mă cert cu nimeni, nici cu Gigi, nici cu galeria", a spus tehnicianul, care a adăugat: "Toate discuţiile din ultimele zile ne-

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 49 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 48 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 42 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°