Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creierul uman, mai mic dar mai deştept

Publicat in Romania Libera, luni 22 martie 2010 ·

Cercetarea oferă astfel un posibil răspuns la întrebarea ce s-ar întâmpla dacă în viitor capetele oamenilor ar fi mai mici. Asemenea calculatoarelor de dimensiuni reduse care au din ce în ce mai multe funcţii performante, oamenii ar fi mai inteligenţi, chiar dacă ar avea capetele mai mici, scrie Dialy Mail.

Craniul analizat de cercetătorii francezi a fost găsit în 1868 în peşterile Dordogne din Franţa şi a fost numit Cro-Magnum 1. Fosila şi un mulaj al endocraniului acesteia vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Washington. Studierea mulajului va permite analizarea schimbărilor formei creierului lui Homo sapiens de-a lungul evoluţiei sale.

Până în prezent, craniul Cro-Magnon 1 a fost atât de bine conservat încât a fost analizată numai suprafaţa osoasă externă pentru a nu distruge relicva. Interiorul craniului a fost scanat recent la spitalul Quinze-Vingts din Paris. Astfel, cercetătorul Antoine Balzeau de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris a realizat o imagine 3D a endocraniului, pe baza căreia a fost confecţionat un mulaj.

Evaluarea iniţială a craniului Cro Magnum 1 a confirmat teoria specialiştilor potrivit căreia creierul uman s-a micşorat faţă de acum 300.000 de ani, inversând tendinţa anterioară de creştere a creierului începând din paleolitic. Totuşi, cerebelul, structura creierului legată de funcţiile de vorbire şi de concentrare, ocupă în prezent o proporţie mai mare din cap decât în momentul Cro-Magnum 1. "Acest lucru sugerează că unele părţi ale creierului sunt mai comprimabile decât altele", a explicat Balzeau.

Câteva teorii au încercat să explice misterul micşorării creierului uman în timp. O teorie susţine că în perioadă paleolitică oamenii trebuia să aibă capul mai mare pentru a putea supravieţui, deoarece realizau numeroase activităţi în aer liber, iar rezistenţa la frig era vitală.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, la consultările cu PSD: În mod normal, o negociere de tipul ăsta ar trebui să dureze trei-patru luni. Suntem presaţi de timp şi sper ca în urma discuţiilor de azi să ajungem la consens

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis joi reprezentanţilor PSD, la consultările de la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea premierului, că au fost nişte săptămâni intense şi că, în mod normal, în op

Site fals care imită identitatea ANAF. Ce trebuie să știe contribuabilii

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ale utilizatorilor. Potrivit unui co

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu este „spre ușoară ameliorare”, anunță spitalul unde este internat. Fostul președinte rămâne în secția de terapie intensivă

HotNews acum 2 ore
Informațiile vin la 24 de ore după ce Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a anunțat că starea lui Ion Iliescu se agravase și că fostul președinte a fost supus unei proceduri chirurgicale. Evoluția clinică a lui Ion Iliescu „este s

A murit Dragoș Șeuleanu, fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune

Ziua Constanta acum 2 ore
A murit Dragoș Șeuleanu, fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune și un jurnalist cu o bogată carieră. În perioada 2001–2005, cât s-a aflat la conducerea SRR, Dragoș Șeuleanu a coordonat un proces amplu de transformare

Noi echipamente de scanat cu raze X în 13 puncte de trecere a frontierei din România. Cât au costat scanerele

HotNews acum 12 minute
Au fost puse în funcţiune 15 echipamente de scanat cu raze X utilizate pentru controlul vamal nedistructiv al coletelor, bagajelor de mână şi paleţilor, a anunţat, joi, Autoritatea Vamală Română (AVR), potrivit Agerpres. Noile echipamente sunt ampla

Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”. Mai mulţi medici, suspectaţi că luau mită de la pacienţi

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA efectuează, joi dimineaţă, percheziţii la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală, într-un dosar de mită. Mai mulţi medici sunt suspectaţi că luau șpagă de la pacienţi, potrivit Agerpres și G4Media, care citează surse judiciare.

Firme de ride-sharing, suspectate de evaziune fiscală de peste 3 milioane de lei

BusinessMagazin acum o ora
Poliţiştii fac 19 percheziţii, în mai multe judeţe, la firme ar fi prestat servicii de transport alternativ fără angajaţi, fără case de marcat şi fără a declara veniturile sau achiziţiile intracomunitare. Prejudiciul estimat depăşeşte 3 milioane de

Kylian Mbappe, plasat în izolare de către Real Madrid după ce a lipsit de la debutul CM din cauza unui virus: „Nu știm dacă va fi aici pentru al doilea meci”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Kylian Mbappé a fost absent la meciul de deschidere al echipei Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor, miercuri, cu Al-Hilal (1-1), din cauza unui virus, şi a fost izolat în camera sa de hotel pen

SuperLiga: Mijlocașul Ștefan Bană, împrumutat de Universitatea Craiova la Oțelul

HotNews acum 18 minute
Mijlocașul Ștefan Bană a fost împrumutat de echipa de fotbal Universitatea Craiova la SC Oțelul Galați, până la finalul sezonului competițional 2025-2026, au anunțat, joi, cele două cluburi pe Facebook, conform Agerpres. Bană (20 ani) va fi una dint

Consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului guvern. Nicușor Dan e așteptat să desemneze azi premierul

HotNews acum 5 ore
La 22 de zile de la primele consultări cu partidele parlamentare, președintele Nicușor Dan a invitat iar la Palatul Cotroceni reprezentanții celor 7 partide și grupul minorităților naționale. De această dată, tema consultărilor anunțate de administr

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

28°
joi

18°/29°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

32°
joi

19°/32°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

16°/32°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/32°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°
dum.

12°/30°