Mai ales după ce fenomenul terorist a luat amploare, media ne-au bombardat constant cu imagini sau marturii ale femeilor din lumea arabă, multe din ele de-a dreptul şocante. După vizionarea acestora, ca mai toţi ceilalţi am rămas cu câteva idei fixe: din motive religioase, femeia arabă este nevoită să se supună bărbatului, nu are voie să muncească, trebuie să poarte un voal care să îi acopere podoaba capilară şi o parte din chip şi e pedepsită aspru dacă îndrăzneşte să încalce regulile. Oripilată de ceea ce văzusem la televizor sau prin ziare, fugeam ca dracul de tămâie de orice ar avea legătura cu lumea musulmană. Nu din rasism sau din cauza fricii de terorişti ci pentru că mi se părea inadmisibilă ideea ca sexul feminin să fie tratat aşa.

Fiindcă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, acum mai bine de un an m-am împrietenit cu un grup de tineri magrebieni care veniseră să studieze în Franţa. Iar ideile preconcepute s-au spulberat una după alta. Ceea ce vedem noi pe ecran e veridic şi se intâmplă, darnu trebuie extrapolat la toate ţările musulmane. Dimpotrivă, asta se întâmplă doar sub regimuri fundamentaliste (Iran, de exemplu), iar majoritatea ţărilor arabe nu sunt aşa ( Maroc, Tunisia, Egipt). O a doua foarte mare greşeală este asocierea tipului de mentalitate cu religia. Nu religia îndeamnă la astfel de practici, e mai degrabă o obişnuinţă transformată în regulă de-a lungul timpului. Iar ceea ce găsim noi scris în Coranul în limba română de exemplu nu e neapărat relevant, pentru că limba arabă este foarte bogată în sensuri, iar unele cuvinte au fost traduse eronat. Iar la urma urmei, şi in Biblie apar dovezi de discriminare a femeilor, aşa că supunerea femeii este mai mult un apanaj al acelor vremi decât un îndemn religios.

Am avut şansa să vizitez Marocul şi să locuiesc în sânul unei familii musulmane şi sincer eram cam scept