Dacă am traduce discursul premierului Boc referitor la criză în termenii propagandei comuniste, am spune că românii suferă din cauza exploatării de clasă, ca explicaţie internă, şi a imperialismului, ca explicaţie externă. Este vorba despre magnaţii cu salarii, pensii şi profituri "nesimţite" care înrobesc poporul şi, respectiv, despre puterile străine care, după ce au provocat prin lăcomia lor criza, vor să iasă din ea impunând "reforme" ţărilor sărace. De aceea ne luptăm cu noua "nomenclatură", după caz tăindu-i veniturile sau trimiţând-o la DNA, şi introducem curbele de sacrificiu "impuse" de UE.
Expansiunea birocraţiei şi privilegiilor ei, a corupţiei şi pieţei subterane este într-adevăr sursă internă a crizei.
De asemenea, dificultăţile economice ale României sunt consecinţa prăbuşirii pieţelor externe şi a comprimării creditului, pe fundalul lipsei unei guvernări europene care să asocieze responsabilitatea cu solidaritatea. Incompetenţa elitei politice româneşti în gestionarea crizei este o circumstanţă agravantă.
Ceea ce guvernanţii nu au curajul să zică este însă că ieşirea românilor din criză presupune tratarea sindroamelor naţionale care i-au deschis uşa: nemunca şi individualismul. Este timpul să afirmăm două caracteristici tragice ale postcomunismului românesc: am consumat mai mult decât am produs; am subminat coeziunea socială în numele egoismului individual. Au apărut astfel asimetrii sociale care acum fac imposibilă pentru orice guvern o politică anticriză eficientă.
Da, UE nu se ridică la nivelul responsabilităţii necesare! Adevărat este că şi unele state membre în căutare de solidaritate au deficit de responsabilitate. Vina nu o poartă însă doar elitele, ci şi masa care trăieşte încă în mentalitate premodernă (feudală sau tribală). România nu este singurul caz. Situaţii similare întâlnim în Grecia, Ital
