În seara de 20.03.2010, în jurul orei 23.45, poliţiştii botoşăneni au fost sesizati printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani, H. Gabriel – Ionuţ a fost acostat de către patru tineri necunoscuţi care l-au agresat fizic şi apoi i-au sustras un telefonul mobil. Cercetările efectuate de către poliţişti au condus la identificarea autorilor faptelor reclamate, în persoana a 4 tineri, toţi din municipiul Botoşani, respectiv R. ANDREI, U. ANDREI, B. ADRIAN şi P. IONUŢ. În fapt, în seara de 20.03.2010, în jurul orei 23.30, în timp ce se deplasa pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani, H. Gabriel – Ionuţ a fost acostat de către cei patru tineri, care l-au lovit cu pumnii şi picioarele peste cap şi corp, producându-i multiple leziuni traumatice. În timpul agresiunii, victima a încercat să-şi ridice de pe sol telefonul mobil care-i căzuse din buzunarul hainei, fiind împiedicat să facă aceasta de către cei patru autori, care au continuat să-i aplice lovituri, după care unul dintre ei a sustras telefonul mobil de pe sol. După consumarea agresiunii toţi cei patru tineri au părăsit locul faptei. Ulterior, H. Gabriel-Ionuţ l-a recunoscut şi indicat, la sediul Poliţiei municipiului Botoşani pe R. ANDREI de 20 de ani ca fiind unul dintre cei patru agresori. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit faptul că, după comiterea faptei menţionate anterior, în jurul orei 00.00, R. ANDREI, însoţit de U. ANDREI şi B. ADRIAN şi-au continuat activitatea infracţională, acostându-i pe Z. Ady-Cătălin de 25 de ani şi pe unchiul acestuia Z. Adrian - Cătălin, care se deplasau pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, şi, prin acelaşi mod de operare folosit anterior, cei trei tineri l-au deposesat de un telefon mobil pe Z. Ady-Cătălin. În cauză, cei patru