Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AUDIO Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe: „Pentru noi, Rusia are suflet european“

Publicat in Adevarul, luni 22 martie 2010 · ·

Baconschi afirmă că va lucra pentru concretizarea unui dialog de substanţă cu Federaţia Rusă.

Învestit în postul de ministru al Afacerilor Externe în decembrie 2009, Teodor Baconschi, 47 de ani, avea deja o carieră în diplomaţie. Fusese ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, ambasador în Portugalia, apoi în Franţa, funcţie pe care a părăsit-o pentru a veni la Bucureşti în calitate de şef al diplomaţiei româneşti.

Primele săptămâni de mandat nu l-au ferit de acuzaţii. În febra numărătorii voturilor, a fost ţinta unor atacuri privind modul în care a decurs scrutinul la Ambasada României de la Paris. O declaraţie privind infracţionalitatea rromilor a stârnit protestele vehemente ale organizaţiilor acestei comunităţi. „Partea bună a acestui incident este că acum ne întâlnim foarte des", spune Baconschi, referindu-se la relaţiile sale cu reprezentanţii rromilor.

Stela Popa:„Basarabenii vor forţa uşa Uniunii Europene”

Teodor Baconschi: "Unirea României cu Republica Moldova nu este de actualitate"

Baconschi: românii vor avea şcoală în Grecia

Ovidiu Nahoi: Credeţi că este posibilă o întâlnire la vârf între preşedinţii României şi Rusiei?

Este posibilă, e dezirabilă, vom lucra cu deschidere şi onestitate pentru concretizarea unui dialog politic de substanţă cu Federaţia Rusă, păstrându-ne identitatea, interesul, opţiunile strategice, filosofia regională.

O.N.: Ce am avea să-i spunem preşedintelui Rusiei?

Cred că pentru asta ar trebui să obţineţi un interviu cu domnul preşedinte Băsescu.

O.N.: Vă întrebăm în calitatea dumneavostră de ministru de Externe.

Eu, ca ministru, sunt într-un soi de tandem, eu pregătesc terenul şi asigur ceea ce este de urmat. Ce le-am spune? Le-am spune că trebuie să găsim teme de interes comun, dincolo de câteva teme litigioase care păreau să paralizeze relaţia cum ar fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 15 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 46 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 55 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°