Conturile fondurilor de pensii administrate privat au fost alimentate vineri cu contribuţii reprezentând 2,5% din veniturile brute realizate de participanţii la Pilonul II, iar viramentele efectuate de acestea pentru ianuarie însumează 135,28 mil. lei (33,16 mil. euro), a anunţat arbitrul pensiilor. "Astfel, toţi angajaţii care deţin calitatea de participant la sistemul de pensii administrate privat şi pentru care se virează contribuţii de asigurări sociale vor beneficia de contribuţii la pensia privată, majorate cu 0,5 puncte procentuale, evidenţiate în conturile individuale, proprietate personală, din cadrul fiecărui fond de pensii în parte. Aceste viramente corespund veniturilor realizate în luna de referinţă ianuarie 2010", precizează Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), potrivit NewsIn. Instituţia menţionează că este necesară continuarea reformei prin creşterea contribuţiilor an de an, conform prevederilor legale în vigoare, astfel încât, în 2016, să se ajungă la o cotă de contribuţie de 6%, alocată fondurilor de pensii administrate privat, pentru asigurarea sustenabilităţii schemelor publice de pensii şi pentru combaterea fenomenului tot mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei.
Piaţa pensiilor private obligatorii (Pilonul II) a ajuns la active nete de 2,73 miliarde lei (663,6 milioane euro) la sfârşitul lui februarie, în creştere cu 7,5% faţă de luna anterioară, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Cele 10 fonduri de pensii obligatorii de pe piaţă aveau, la sfârşitul lui februarie, 4.971.803 de participanţi la Pilonul II înscrişi la Casa Naţională de Pensii (CNPAS), cu 35.281 mai mulţi decât în luna anterioară. Guvernul a îngheţat pentru anul trecut la 2% contribuţia la pensiile private obligatorii, întârziind schema de majorare treptată a contribuţiilor încă din al doilea an de