Speriaţi de condiţiile de trai din ce în ce mai grele, pietrenii apelează la asigurările de viaţă pentru a-şi proteja familia.
„Numărul celor care semnează asigurări de viaţă este în creştere. De la începutul anului am încheiat 15 astfel de contracte, faţă de numai 8 câte am avut în aceeaşi perioadă a anului trecut“, a spus Laura S., agent de asigurări.
Cei mai interesaţi de acest tip de asigurări sunt tinerii tătici. Odată cu venirea pe lume a copiilor, părinţii se simt mai responsabili şi iau în calcul toate variantele pentru a le asigura micuţilor o viaţă liniştită. „Nu trebuie să punem răul pe primul plan, dar nici nu trebuie să fim inconştienţi. Eu virez lunar câte 100 de lei şi nu mise pare enorm. Nu am salariu foarte mare, dar cred că e bine să am o măsură de siguranţă“, a declarat informaticianul Rareş Bordea.
Îşi fac griji pentru copii
O altă categorie a pietrenilor care au semnat poliţe pentru o asigurare de viaţă sunt persoanele care se apropie de vârsta pensionării şi sunt speriate de ceea ce-i aşteaptă.
„Mai am 11 ani până la pensie, dar nu ştiu dacă o mai apuc, la cum merg lucrurile acum. Am două fete, una la facultate, iar alta are deja familia ei. Niciuna nu are un venit cu care să o ducă foarte bine şi m-am gândit că, dacă e să păţesc eu ceva, măcar pe ele să le ajut“, povesteşte învăţătoarea Miruna Chiriţa.Pentru varianta asigurărilor de viaţă optează şi pietrenii care au suferit o traumă puternică: fie au fost ei înşişi în pericol, fie au asistat la tragedia unei rude ori a unei cunoştinţe.