Are un aer rebel şi este mereu o apariţie nonconformistă. Interesat de lookul său, a purtat multă vreme plete, iar acum e tuns trendy cu un pic de creastă. A fost primul artist român care şi-a făcut, după Revoluţie, piercinguri. Ducu propune ca blocurile comuniste din cartierele muncitoreşti ale Bucureştiului să fie acoperite de graffiti-uri viu colorate, cum a văzut el că s-au petrecut lucrurile în Germania de Est. Grafferii ar trebui să fie o "specie" protejată, şi nu una vânată de poliţie, este el de părere. În Occident sunt chiar invitaţi să-şi exerseze "mâna" în staţii de metrou, pe trenuri, pe autobuze sau pe clădiri. E adevărat însă că atunci când este cu voie de la stăpânire thrill-ul de mic infractor dispare.
Graffiti-ul e o artă serioasă, mai crede Ducu, care are, ca dovadă, un album imens, tipărit în Belgia, cu astfel de opere de artă urbană: "În loc să vedem blocurile alea de un gri jegos de prin Rahova şi Ferentari, mai bine i-am lăsa pe tinerii street artists să le mai învioreze. Trec adesea în drumul dintre cele două săli ale Teatrului Bulandra, de la Grădina Icoanei la Izvor, şi invers, pe lângă Librăria Cărtureşti. Acolo este pe o clădire dezafectată un desen imens de toată frumuseţea. Dă un aer viu spaţiului aceluia."
„În fiecare loc în care m-am simţit foarte bine, mi-am pus un cercel"
"Nu ştiu exact de ce mi-am pus cercei. Aşa am avut chef. Primul mi l-am pus în 1991, când am fost prima dată în America, la New York. M-am dus cu gândul ăsta în cap. Cum ajung în State, îmi pun un cercel. Când m-am întors în ţară, a ieşit un scandal imens. Vaaaai, ce ruşine!!! Toată lumea a început să mă bârfească: «Ăsta precis e homosexual». Bineînţeles că pe mine m-a distrat toată mânia aia proletară. Şi când am prins ocazia, mi-am mai pus un cercel. În fiecare loc în care m-am simţit foarte bine, mi-am pus unul. La Tokio, în Be
