* un bărbat din Baia Mare şi-a urmărit fosta concubină tocmai până la Brăila, a luat-o cu forţa de pe stradă, a bătut-o şi a dus-o, împotriva voinţei ei, la domiciliul său din Baia Mare * mai mult, acesta a ameninţat de nenumărate ori că, decât să o vadă cu un alt bărbat, mai bine o omoară
* deşi există numeroşi martori, el neagă acuzaţiile * bărbatul are numeroase antecedente penale
Un băimărean în vârstă de 36 de ani a fost trimis in judecată de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe. Acesta este acuzat că, în 2008, şi-ar fi luat cu "japca" fosta concubină, care fugise de el în urmă cu un an, şi ar fi forţat-o să se întoarcă cu el la Baia Mare. Povestea celor doi este mult mai complicată şi a început în 2000, când Simona Prelucan s-a cuplat cu Emil Gigo. Cei doi au locuit împreună în Baia Mare, la domiciliul acestuia, vreme de 7 ani, timp în care au făcut şi un copil, mai precis în 2001.
Pentru că Gigo o bătea frecvent, Simona s-a decis să îl părăsească, aşa că în luna octombrie 2007, împreună cu fiul ei, s-a mutat la o mătuşă din Brăila. Din noiembrie 2009, Simona şi-a găsit un loc de muncă la o fabrică de confecţii din Brăila, unde lucra şi mătuşa ei, de altfel. Turbat de furie pentru că a fost părăsit, Emil Gigo a încercat să dea de fosta concubină ba la telefon, ba sunând diferite rude ale acesteia. Atunci când reuşea să vorbească cu câte vreo rudă de-a Simonei, îi transmitea mamei copilului său că o va găsi şi o va distruge cu bătaia.
În luna iunie a anului 2008, Judecătoria Baia Mare i-a încredinţat Simonei copilul spre creştere şi educare şi l-a obligat pe Emil Gigo la plata unei pensii de întreţinere. De altfel, pentru că în sentinţa judecătoriei se menţiona că Emil este foarte violent şi îşi bate concubina chiar în faţa copilului, orel