Am dat şi eu un tur, am întreprins, cum s-ar zice, o scurtă croazieră prin transcrierile dialogurilor telefonice ale senatorului Cătălin Voicu puse la dispoziţia publicului, via mass-media, de către DNA. Cred că sunt nişte materiale preţioase nu numai pentru justiţie, în care eu nu îndrăznesc să mă încred cine ştie cât - unii dintre partenerii de dibăcii ai personajului vin din interiorul ei -, ci şi pentru înţelegerea modului de a vedea, de a simţi şi de a gândi şi acţiona al politicienilor noştri cu vechime şi continuitate. Spun prin asta că textele respective interesează şi ca document uman, arătând cam cine ne conduce spre culmile bunăstării, progresului, ale democraţiei şi statului de drept.

Să presupunem că, printr-unul din miracolele de care e plină România contemporană - şi despre înfăptuirea cărora mărturiseşte pe telefon şi senatorul PSD -, domnul Voicu a fost absolvit peste noapte, rămânând, din punct de vedere juridic, curat ca lacrima. (Pot fi multe motive pentru aşa ceva, nu? Înregistrările să fie declarate ilegale, să se... voaleze, să dispară uşor din dosar etc.; nimic ce n-am mai trăit.) Tot rămâne însă interesant materialul, chiar şi în astfel de împrejurări, deocamdată virtuale, deşi perfect plauzibile, în conformitate cu uzanţele şi coteriile naţionale.

De ce? Păi, înainte de orice, pentru că acest lider al sforarilor şi şmenarilor politici şi ad-ministrativi, acest as al şmecherelii sistemului este, înainte de orice, un bâlbâit incoerent, un agramat, un tip demn de ca-tegoria „Emil Bobu" din Caţavencu. Vedem acum ce nedreptate li s-a făcut lui Vanghelie şi domnişoarei Eba, care măcar aveau „expresivitate involuntară". Voicu nu are nici măcar sare şi piper. Are însă pricepere manipulativă cu carul şi, n-ai crede, are şi argumente. Cutare pilos, pe care încearcă să-l scape de complicaţii în justiţie, „e jumătate neamţ, să ştiţi! El e cat