Întâi, după ce fiică-sa a lăsat-o în grija ei şi a plecat în alt sat, o purta în braţe. Apoi, când au început peregrinările între spitale, staţiuni şi centre de recuperare, a făcut rost de un cărucior. Câteodată, pe distanţe mici, o suia şi o căra în cârcă. „Când am plecat la Cluj, pentru prima operaţie, am luat banii lu’ mama de înmormântare“, povesteşte bunica fetiţei cu picioarele aproape inerte. Pentru ea, femeia de aproape 60 de ani de la Ciutura a plecat în Italia, fără să ştie o boabă de limbă străină...
Avea puţin peste două luni când a avut primele convulsii. „De-atunci, laba la picior a-nceput să se dea pe spate“, povesteşte bunica fetiţei, Floarea Adam, explicând cu mâinile felul în care s-au deformat membrele. Acasă, în satul Ciutura, aproape de Craiova, au rămas doar ele şi cu străbunica. „Mama mea“.
Fiica, cea care a dat viaţă copilului cu picioare bolnave, a plecat după un bărbat, să se recăsătorească. Ginerele trece rar pe la ele, să vadă ce mai fac. Atunci, aproape că e sărbătoare.
Actriţă de păpuşi tot se face
O cheamă Lavinia Adelina. Cât e ziua de mare, ore ce par că nu se mai sfârşesc - adesea, le pierde numărătoarea - stă în pat. N-o ţin picioarele să meargă. Face bicicleta şi câteva exerciţii pe care le-a învăţat în centrele de recuperare. Uneori încearcă să citească sau să scrie literele, folosind puţinul pe care l-a deprins. În primii doi ani, cât a mers la grupa pregătitoare, a luat şi premiu. Acum, însă, nu există nici un specialist care să se ocupe de ea. Îşi face planuri, ţese vise. I-ar fi plăcut să fie actriţă într-o zi. Dar dacă nu se poate, măcar stă pe scaun „şi actriţă de păpuşi tot se face“. Că acolo nu e nevoie de picioare. Îi ajung mâinile. Acum coase. Au învăţat-o bunica şi străbunica.
Afecţiunea de care suferă este diplegie spastică. N-ai spune că e un handicap congenital din cauza c
