Un nou scandal politic având ca protagonişti miniştri laburişti din cabinetul fostului premier Tony Blair, dar şi câţiva conservatori, zguduie Marea Britanie, dezvăluind cum au transformat ei politica în lobby de afaceri în interes propriu, pentru milioane de lire sterline.
Patru foşti miniştri laburişti sunt acuzaţi până acum că au fost implicaţi în scandalul "cash contra influenţă", care fusese de altfel anunţat de liderul conservatorilor britanici, David Cameron, care afirmase luna trecută că activităţile de lobby vor fi "următorul scandal politic" din ţară.
Dezvăluirile provin din ancheta secretă a unui jurnalist de la Sunday Times, care s-a dat drept directorul unei companii ce caută parlamentari pentru activităţi de lobby. Primul care a muşcat momeala a fost Stephen Byers, fostul ministru laburist pentru Comerţ şi Transporturi, care a deţinut trei funcţii în guvernul britanic în perioada 1998-2002. În înregistrarea "târgului" făcută în secret de către ziaristul de la Sunday Times, Byers îşi oferea serviciile "ca un taxi de închiriat" contra unei sume de "5.000 de lire sterline pe zi" (5.550 de euro).
Ca să fie cât mai credibil, Byers i-a povestit reporterului sub acoperire despre un târg încheiat cu secretarul Transporturilor, lordul Adonis, în folosul companiei National Express, care căuta să scape de o franciză nerentabilă, fără să plătească penalizări. Astfel, Byers şi Adonis s-au înţeles să critice în public cât mai aspru National Express, pentru ca în culise să facă jocul companiei, târg ce i-a costat pe contribuabilii britanici sute de milioane de lire sterline.
PETROLUL PREMIERULUI
Şocant este însă faptul că Byers a sugerat că l-ar putea implica şi pe Tony Blair, fostul premier britanic laburist, în activităţi de lobby. În urmă cu două zile, publicaţia Daily Mail dezvăluia şi cum a reuşit