"Din suma totală, 190 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru garantarea creditelor pentru investiţii în sectorul agricol, cum ar fi modernizarea de ferme sau investiţii în procesarea produselor agricole şi forestiere, iar 30 de milioane de euro pentru garantarea creditelor pentru investiţii în sectorul neagricol, respectiv microîntreprinderi şi turism rural", a declarat luni, într-o conferinţa de presă, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, informează Mediafax.
El a adăugat că vor putea beneficia de garanţii de la FGCR beneficiarii măsurilor 121 (modernizarea exploataţiilor agricole), 123 (creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere), 312 (sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi) şi 313 (încurajarea activităţilor turistice).
Garanţiile acordate vor putea acoperi până la 80% din valoarea creditului acordat.
"Garanţia va trebui să acopere 110% din valoarea proiectului acordat, iar diferenţa de până la 80% trebuie să fie asigurată din alte surse", a declarat Veronica Toncea, directorul FGCR.
Ea a mai spus că valoarea maximă a garanţiei acordate pentru un proiect nu va putea depăşi echivalentul a 2,5 milioane de euro.
Pentru a putea beneficia de garanţie, o firmă nu trebuie să se afle în dificultate financiară, să nu fie în insolvenţă şi să nu aibă restanţe la Centrala Riscurilor Bancare sau la bugetul de stat.
Potrivit Veronicăi Toncea, FGCR a semnat deja convenţii cu nouă bănci, iar cu alte cinci este în curs de semnare.
Clientul va trebui să solicite mai întâi acordarea creditului de la bancă, iar daca banca i-l aprobă, sub rezerva obţinerii garanţiei FGCR, se va încheia contractul de credit, iar banca va solicita garanţia de la fond, răspunsul urmând să fie dat într-un interval de 7-15 zile lucrătoare. În cazul aprobării garanţiei de către fon