Pe vremea lui Simeon I, bulgarilor catolici care nu voiau să se convertească la ortodoxism li se tăia nasul, spune legenda. Aşa că fugeau peste Dunăre. Bătrânii din oraşul ilfovean Popeşti Leordeni, „bulgarii cu capul mare“, spun însă că străbunicii lor au ajuns aici ca să muncească pământurile boierilor.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
La sud de Bucureşti, drumul parcurs în maxi-taxi te poartă câţiva kilometri printre blocurile cenuşii. La capătul celor zece minute parcurse apar casele avute şi răsfirate de la intrarea în oraş. Pentru un venetic nimic nu e familiar: blocuri pestriţe, străzi cu hârtoape şi magazine la fiecare capăt de stradă. La răscrucea din centrul oraşului e forfotă mare. Maşinile zbărnâie din toate direcţiile, iar orăşenii traversează care pe unde apucă. La primărie, pe la ora 11.00, angajaţii se foiesc pe holuri. Unul strigă: „ Năzdrav!“ (Bună ziua!).
Acum 80 de ani, pe locuitorii din Popeşti Leordeni îi vedeai cum mergeau în papuci de lemn la Viscofil (unde se făcea vâscoza, n.r.), pe când acum, nu mai vezi pe drum decât maşini de mii de euro şi tineri cu pantofi branduiţi.
Plăcintă de dovleac cu zeamă de varză
„Pe la 1800 au venit primii bulgari aici. Acum doi ani, am sărbătorit 180 de ani de la stabilirea lor. De ce au venit în Popeşti? Pentru că era aproape de luncă unde ţineau grădini“, ne spune Ioan Vochin, consilier în Primărie. Aflăm că la sud de Capitală trăiesc în jur de 2.000 de familii cu origini bulgăreşti. „Mai toţi bătrânii de pe aici au învăţat limba română în şcoală, pentru că la ei în curte vorbeau bulgara. Mama e de origine bulgară, aşa că şi eu am învăţat“, mai spune Vochin.
Bulgarii catolici, căci aşa sunt cunoscuţi în zonă, şi-au păstrat obiceiurile. „Mi-aduc aminte că în copilărie aveam o cutie de tablă în care puneam cenuşă şi pe care o învârteam. Copil fiind strigam că o încăl
